Parada dascalilor

Cand termina liceul, absolventul se uita spre o scoala superioara cu gand sa se califice intr-o profesie. Inainte, erau cateva mari centre universitare si alte cateva mai mici. Pentru cine voia sa invete carte, alegerea depindea in primul rand de reputatia scolii. Asa ca majoritatea absolventilor seriosi luau calea Bucurestilor, a Clujului ori a Iasilor, unde calitatea dascalilor era garantia pregatirii temeinice. Acum, tara e plina de scoli superioare, de stat sau private, infiintate in mai toate capitalele de judet, ba chiar si in orase mai mici. Doar in comunele mai rasarite, universitatile intarzie deocamdata sa apara. Oricum, o asemenea inmultire a lor incurajeaza ideea ca am fi un popor de profesori universitari. Ceea ce e departe de a fi adevarat.

Altadata, profesorii se numarau pe degete, fiind in primul rand autoritati in disciplinele pe care le predau. La Literele de la Iasi, au fost profesori Ibraileanu, Alexandru Philippide, Calinescu, iar in timpurile mai apropiate - Const. Ciopraga, Alexandru Dima, Petru Caraman, Gh. Ivanescu, Val. Panaitescu, Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Mihai Dragan, Ion Constantinescu, Liviu Leonte, Elvira Sorohan. Profesorul nu era un simplu colportor de informatie, ci, daca nu chiar initiatorul unei directii de cercetare, atunci cu siguranta un creator de puncte de vedere, concretizate in lucrari de referinta. A fi profesor universitar si a nu avea in spate o opera originala era o contradictie de termeni.

Exigentele zilelor noastre sunt incomparabil mai mici si originalitatea operei nu-si mai gaseste loc intre ele. Cateva brosuri de popularizare, cateva articole in presa locala sau in necititele Anale, cateva insailari cu aparatul critic abundent, neluate de nimeni in seama, sunt mai mult decat indestulatoare pentru revendicarea titlului de profesor universitar. Si, de-ar f