Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handicapul l-a ţinut un an fără serviciu

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 ·

Din cele 91 de persoane cu dizabilităţi aflate în căutarea unui loc de muncă, doar 3 au reuşit să-şi împlinească visul în ultimele luni.

Persoanele cu dizabilităţi din municipiul Bacău trăiesc în fiecare zi cu gândul că societatea nu are nevoie de serviciile lor. Edmond Brandiu are 21 de ani, este student în anul II la Facultatea de Psihologie şi chiar dacă este imobilizat într-un scaun cu rotile face toate eforturile pentru a-şi găsi un job. Trăieşte din indemnizaţia de 420 de lei acordată persoanelor cu dizabilităţi şi din ajutorul familiei.

„Din cauza unui vaccin făcut greşit am ajuns să fiu imobilizat în acest scaun. M-am obişnuit cu situaţia, însă nu mă pot împăca cu gândul că nu-mi pot găsi un loc de muncă“, ne-a spus Edmond. În ultimul an, tânărul a depus aproape în fiecare zi CV-uri la peste 100 de angajatori. A fost chemat doar la două interviuri, dar niciunul cu succes.

Reticenţă din partea angajatorilor

În urmă cu două săptămâni a primit totuşi o promisiune de angajare din partea Fundaţiei de Sprijin Comunitar (FSC) Bacău. De atunci, vine în fiecare zi la FSC şi introduce în calculator datele legate de activităţile de voluntariat ale organizaţiei. Speră ca acesta să fie primul său serviciu şi să uite de gândul că societatea nu are nevoie de el. Efortul făcut de Edmond pentru a veni în fiecare zi la FSC este totuşi mare. Cheltuie zilnic pe transport 15 lei, dar este dispus să treacă peste toate obstacolele.

„Mă simt bine aici şi mi s-a promis că voi fi angajat. Acum sunt practic în probe, dar, în scurt timp, voi semna şi contractul de muncă“, ne-a mai spus Edmond Brandiu. În situaţia tânărului mai sunt însă şi alţii. De la începutul lunii, 91 de persoane cu handicap şi-au căutat un job prin Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău.

„Doar trei persoane cu handicap şi-au găsi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 46 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 15 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 24 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 21 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°