Românul are o vorbă cu care nădăjduieşte să iasă din situaţiile dificile prin care trece: dracul nu e chiar atât de negru!Adică situaţia nu e disperată, mai e loc de întors, poate chiar de scăpare. Este, mai degrabă, o incantaţie adresată şansei, care poate să facă minuni.

Criza actuală a fost întâmpinată cu un soi de neîncredere şi cu speranţa secretă că ne-ar putea ocoli. Fie ea colo, la americani! La noi nici n-ar fi fost drept să fie, pentru că abia mai începuserăm să respirăm ceva bunăstare. Iar economia duduia – chiar dacă duduitul ăsta părea să fie auzit doar de Tăriceanu. Ştiţi care Tăriceanu: acela care ne îndemna să profităm de criză şi să cumpărăm case în America. Iată, însă, că tsunami-ul declanşat de prăbuşirile în serie ale marilor bănci americane sub impactul năucitor al lăcomiei şi al aventurismului financiar, s-a făcut simţit. Ca-n izbindu-i mai întâi pe marii dezvoltatori imobiliari chitiţi să investească odată şi să câştige de opt ori, ca la Caritas-ul lui Stoica. Apoi, pe orizontală, i-a atins mai pe toţi. Sectorul privat a reacţionat prompt – că de aia e privat – şi a demarat în ritm rapid şomajul şi, odată cu el, scăderea încasărilor de la buget. Mişcarea aceasta a prins sectorul public încremenit şi pasiv: cu cât armata de funcţionari era mai numeroasă – cu atât lupta cu efectele crizei era mai ineficientă. A durat mult pentru ca guvernul Boc să catadicsească să treacă de la vorbe la fapte. Erau multe altele de rezolvat. În primul rând împărţeala „prăzii” între partidele care şi-au dat mâna ca să ducă povara guvernării. Negocierea ultimelor funcţii a durat până aproape de venirea verii şi când aproape toţi s-au instalat pe locurile lor a apărut, în întreaga sa splendoare, tabloul „balenei” administrative, navigând maiestuos în apa otrăvită a crizei!

Şi atunci a început tot românul să constate că dracul e mai negru decâ