Pentru cine e nerabdator sa vada o comedie romantica nepretentioasa, cu o poveste de dragoste simpatica, actori imbracati frumos, New Yorkul pe orice vreme, glumite de bun simt si melodii calde, un film de la care sa iasa improspatati ca dupa o tura prin magazinele din mall - "Amor la distanta"/"Going the Distance" nu e acel gen de film.
De fapt, lucrurile se strica inainte sa inceapa propriu-zis, adica de la prima scena, in care un baiat care are ceva dintr-un Ricky Dandel adolescent e pus pe liber de prietena sa careia nu i-a luat cadou de ziua ei. "Aha!", iti spui, "peste un minut va aparea un insert cu "10 ani mai tarziu -, si incepe si filmul."
Ntz, o sa se intample asa cand o sa fii tu regizor. Deocamdata se trece la scena urmatoare, in care Drew Barrymore (care nu arata tocmai ca la 20 de ani) se afla in redactia unui cotidian newyorkez, unde redactorul-sef ii corecteaza cu rosu un material.
In a treia scena lucrurile s-au asezat deja in defavoarea ta. El si ea fac cunostinta intr-o carciuma si flirteaza din prima clipa, desi ai jura ca intre ei e o diferenta de zece ani (n-ar fi nicio problema daca povestea ar fi o replica a "Absolventului", numai ca intre Anne Bancroft si Dustin Hoffman era infinit mai multa alchimie decat intre Drew Barrymore si acest, aaa, cum ii zice, Justin Long).
Abia am asteptat sa ajung dupa film la internet sa verific diferenta de varsta: e de numai trei ani, dar asta nu-i face sa dea bine impreuna. Pe cine ar vrea sa convinga marele lor amor pus la incercare de distanta cand nici cand sunt impreuna nu par sa alcatuiasca un cuplu?
De aici incolo nu mai conteaza nimic, desi o vreme suntem bombardati si cu hituri muzicale (un fel de captatio benevolentiae). Totul suna fals. Printre altele, sa ai 30 de ani (desi arati ca un puber) si sa fii fan Tom Cruise (in "Top Gun"!), dar sa ti
