O profesie asumată nu înseamnă în chip automat că şi cel care o exercită poartă pecetea unor caracteristici ale acesteia.

La un dialog tv (Zig-zag cu Ion Cristoiu, Antena 3) l-am invitat pe Florin Călinescu să comenteze felul în care a fost primită de jurnalişti şi politicieni ştirea posibilei sale candidaturi într-un colegiu din partea PNL.

Distinsul om de televiziune, dar şi de teatru (după opinia mea) şi-a exprimat nedumerirea faţă de ironia cuprinsă în formula "actorul Florin Călinescu".

Dincolo de ea, invitatul a ghicit un anume dispreţ faţă de meseria de actor, văzută ca "una de doi lei". Prin această observaţie, Florin Călinescu m-a convins încă o dată că e şi un fin pătrunzător al realităţilor din jur, nu numai o personalitate culturală. Într-adevăr, sintagma actorul Florin Călinescu, folosită până la exces în comentariile dedicate deciziei sale de a candida, dezvăluie, prin refuzul de a apela la sintagma Florin Călinescu, un dispreţ faţă de meseria de actor.

Din păcate, limitele temporale ale dialogului nu mi-au permis să adâncesc problema. Spun din păcate, deoarece reacţia presei şi a unei părţi a clasei politice la candidatura lui Florin Călinescu ne-a dezvăluit o realitate mult mai largă decât a cazului său.

Într-adevăr, folosirea sintagmei actorul Florin Călinescu, în loc de Florin Călinescu, aşa cum s-ar cuveni, trădează un anume dispreţ faţă de meseria de actor. Nu un dispreţ faţă de meseria în sine, ci un dispreţ prin raportare la politică. Altfel spus, exploatatorii ei au lăsat să se ghicească un soi de nedumerire revoltată la gândul că un actor ar putea intra în politică.

S-a întâmplat asta nu numai cu actorul Florin Călinescu, ci şi cu ziaristul Sever Voinescu, cu cântăreaţa Dida Drăgan, cu ziaristul publicistul Cătălin Avramescu, cu folkistul Victor Socaciu.