Citesc pe platforma “LaPunkt” un remarcabil articol al scriitoarei Ioana Parvulescu. Mi se pare ca aflam in el un diagnostic de o mare acuratete a situatiei din lumea intelectuala (si nu numai) din Romania de azi. In locul dezbaterilor de idei se practica, mult prea des, asasinatele in efigie, insultele sordide, insinuarile de tot felul. Pe lunga durata, nu ma indoiesc, cei care recurg la asemenea mizerii vor pierde. Pe scurta durata insa, ei se bucura de atentie, starnesc excitatii febrile si isi savureaza opera distructiva cu netarmurita satisfactie. Se poarta ceea ce H.-R. Patapievici numeste critica de exterminare. Virulenta pamfletara este prezentata drept critica de idei. Primele jertfite in asemenea exercitii de nimicire sunt, evident, ideile. Sintagma “intelectualii lui Basescu” a fost nascocita exact in acest scop. Tirul a fost deschis de “Antene” si de “Jurnalul National”. S-au inrolat rapid in cruciada intelectuali pe care aveai motive sa-i consideri onesti. Altii au tacut si tac aprobator. Ti se reproseaza lucruri pe care nici macar nu le-ai visat. Nu ai cum sa raspunzi logic la acuzatii a caror enormitate nu este egalata decat de reaua lor credinta. Daca raspunzi, esti acuzat ca te scuzi. Daca nu raspunzi, esti acuzat de lasitate. Orice ai face, pierzi. Dar, repet, nu pe lunga durata.

“Copil fiind, m-au tulburat scene din filme de duzină, de capă şi spadă, cu buni şi răi, în care „bunul“, aflat la un moment dat în net avantaj, să spunem cu spada-n mână, în timp ce „răul“ a pierdut-o pe-a lui, se retrage cu un pas şi, după ce creează câteva secunde de suspans în care îşi priveşte în ochi adversarul, în loc să-l scoată din scenă, îi permite să-şi ia spada de pe jos şi să reînceapă lupta de pe poziţii egale. Uneori o ridică chiar el şi, cu un mic zâmbet, i-o întinde cavalereşte celui pe care-l putea face să iasă din joc. În copilărie asta mă contr