Intre 1996-2000, PSD nu a fost nevoit sa schimbe nimic si pe nimeni sau sa se modernizeze. Coalitia de guvernamant era atat de dezbinata, iar Romania atat de bulversata incat imaginea de partid unitar si puternic l-a propulsat ca unica solutie rationala pentru preluarea conducerii.
Cu cateva accente retorice mai acceptabile pentru americani si europeni si gratie unei delimitari formale de PRM, domnii Iliescu si Nastase au reusit atunci sa obtina si un certificat de buna purtare din partea partenerilor externi.
Acum insa Ion Iliescu si Adrian Nastase se afla intr-un con de umbra, iar Mircea Geoana se straduieste in zadar sa se impuna ca lider al opozitiei. Sondajele nu crediteaza partidul cu mai mult de 20%-24% din intentiile de vot. In teritoriu si la centru, elitele sale sunt inlocuite mai mult sau mai putin brutal de noile elite economice si politice ale PD, PNL si UDMR.
Asaltul asupra redutei din Focsani aparata de Marian Oprisan a fost oprit doar de lasitatea prefectului si incompetenta juridica a contestatarilor, dar va fi probabil reluat.
Cum ar putea asadar PSD sa redevina o forta politica redutabila? Iata problema pe care trebuie s-o rezolve Mircea Geoana, dar deocamdata nu stie cum. Daca ne uitam la ceea ce s-a intamplat cu alte partide de guvernamant din Europa ajunse in opozitie, vom constata ca stanga europeana nu a ajuns la putere decat dupa ce s-a reorientat spre centru, adica a deviat spre dreapta.
Asa a facut Tony Blair in 1996-1997, asa face acum si Segolene Royal, candidata socialista cu idei de dreapta care conduce in sondajele de opinie din Franta.
Ce ar putea prelua insa domnul Geoana din aceasta experienta? Este cam greu sa reorientezi partidul spre dreapta in primul rand pentru ca locul este bine ocupat de actuala guvernare.
In al doilea rand, PSD nu a fost niciod
