E clar pentru toată lumea: sexul vinde! Altfel, cum s-ar explica faptul că la 10 ani de la lansarea serialului “Sex and the City”, blockbusterul HBO continuă să aducă bani, în spatele lui dezvoltîndu-se o adevărată industrie.
E clar pentru toată lumea: sexul vinde! Altfel, cum s-ar explica faptul că la 10 ani de la lansarea serialului “Sex and the City”, blockbusterul HBO continuă să aducă bani, în spatele lui dezvoltîndu-se o adevărată industrie.
“Sex and the City” a produs o adevărată manie. Manie care a generat în 10 ani de la lansarea serialului o industrie aducătoare de bani. De la shakere pentru cocktailuri pînă la pantofi, de la linii de haine pînă la parfumuri, tot ce avea şi cele mai mici legături cu serialul se vindea ca pîinea caldă. Poate că acesta este şi motivul pentru care New Line Cinema, compania distribuitoare a lungmetrajului “Totul despre sex”, l-a denumit “Super Bowl pentru femei”.
DESIGNER. Succesul pe care Sarah Jessica Parker l-a avut cu personajul său a determinat-o să lanseze o linie vestimentară pentru toate buzunarele. Orice produs “Bitten” creat special de Sarah pentru “Steve & Barry’s” costă cel mult 20 de dolari. De asemenea, Parker a lansat alături de Coty două parfumuri. Unul dintre ele este “Lovely”, care a înregistrat încasări la nivel mondial de 155 milioane de dolari. Nu încape nici o îndoială că noul produs “Covet”, lansat de curînd, se va bucura de acelaşi succes.
CĂRŢI. La rîndul său, Kim Catrall a încercat să se bucure de capitalul de imagine cîştigat cu personajul Samantha Jones şi a lansat două cărţi: “Sexual Intelligence” (un fel de Inteligenţă sexuală) şi“Satisfaction: The Art of the Female Orgasm” (în traducere liberă Satisfacere. Arta orgasmului la femei). Nu se poate spune că n-a avut succes, avînd în vedere că a vîndut nu mai puţin de 370.000 de exemplare. @N_P