Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au efectuat marţi dimineaţă 36 percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Braşov, Cluj, Hunedoara şi Neamţ, fiind căutate 65 de persoane acuzate de fraude bancare, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, cele 65 de persoane fac parte dintr-o grupare condusă de Ioan Holban, Nicoleta Chiriac şi Anca Maria Andrieş Ursu, care în perioada 2010-2012 au solicitat şi obţinut în mod fraudulos credite de la unităţi bancare şi instituţii de credit de pe raza judeţului Braşov.
Creditele au fost obţinute prin prezentarea de documente false - adeverinţe de salariu, cărţi de muncă, fişe fiscale, contracte individuale de muncă, garanţii fictive sau supraevaluate.
Valoarea prejudiciului este estimată la aproximativ 500.000 de euro.
La sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov vor fi aduse 65 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale.
Cercetările au fost efectuate cu sprijinul BCCO Bucureşti, BCCO Cluj, SCCO Deva şi SCCO Neamţ. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au efectuat marţi dimineaţă 36 percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Braşov, Cluj, Hunedoara şi Neamţ, fiind căutate 65 de persoane acuzate de fraude bancare, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, cele 65 de persoane fac parte dintr-o grupare condusă de Ioan Holban, Nicoleta Chiriac şi Anca Maria Andrieş Ursu, care în perioada 2010-2012 au solicitat şi obţinut în mod fraudulos credite de la unităţi bancare şi instituţii de credit de pe raza judeţului Braşov.
Creditele au fost obţinute prin prezentarea de documente false - adeverinţe de salariu, cărţi de mun