Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnarea lui Fenechiu, in atentia presei straine - o publicatie din Elvetia il confunda cu Ponta

Publicat in Ziare.com, vineri 12 iulie 2013 ·

Condamnarea la inchisoare a fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a ajuns si in atentia presei straine, agentiile Reuters sau AFP relatand pe larg despre acest subiect, in timp ce o publicatie din Elvetia il confunda pe liberal cu prim-ministrul Victor Ponta.

"Romania il condamna la inchisoare pe ministrul Transporturilor, pentru mita", titreaza Reuters, Fenechiu fiind condamnat de fapt pentru complicitate la abuz in serviciu.

Sursa citata continua, apreciind ca ministrul Transporturilor a primit cinci ani de inchisoare pentru coruptie, devenind astfel primul ministru roman condamnat in perioada mandatului.

Cazul, cu care Romania spera ca va arata Uniunii Europene ca trateaza cu seriozitate lupta impotriva coruptiei, dateaza de aproape un deceniu, mai scrie Reuters.

Lipsa de progrese in combaterea coruptiei si a crimei organizate in Romania si Bulgaria a dus la monitorizarea stricta a ambelor tari de la intrarea in UE, in anul 2007, dar si interzicerea aderarii la spatiul Schengen.

Deutsche Welle noteaza ca procesul lui Fenechiu a fost monitorizat de Comisia Europeana, care a facut presiuni asupra autoritatilor de la Bucuresti in ce priveste combaterea coruptiei.

Agentia AFP, citata de Global Post, scrie ca procesul a fost monitorizat de Comisia Europeana, care a cerut de mai multe ori ministrilor romani sa demisioneze daca fac obiectul vreunei investigatii.

In schimb, saptamanalul elvetian de limba franceza L'Hebdo titreaza "Coruptie: Un ministru condamnat la cinci ani de inchisoare in Romania", sub care apare o poza care il infatiseaza pe prim-ministrul Victor Ponta.

Sursa citata aminteste cererea Comisiei Europene, care in ultimul sau raport cu privire la justitia din Rimania, a criticat in mod deosebit prezenta, in cadrul Guvernului de centru-st

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 11 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 12 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 14 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Cel puţin zece morţi în Egipt, după căderea unui minibuz cu muncitoare de pe un feribot în Nil. Şoferul, arestat după ce a încercat să fugă de la faţa locului, după ce nu a tras frâna de mână. Alte nouă persoane, spitalizate

News.ro acum 13 ore
Cel puţin zece persoane au murit marţi, după ce un minibuz la bordul căruia se aflau muncitoare a căzut de pe un feribot în Nil, la nord de Cairo, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătăţii, Hossam Abdelghaffar, relatează AFP

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°