I.Redeşteptarea imaginii lui
Atât de târziu, şi cenuşă
din sufletul meu, dintr-al tău...
Mai trec şi acum pe sub zidul cu uşă,
în mahalaua adâncă, Ţicău.
O, înnecat în narcoza salcâmilor mari,
aproape-am uitat de ceasornicul vechi cu nisip
din odaita din zid a bătrânului nostru porcar
pe care îl poreclisem Chrysip,
deşi el era propriu-zis Garibaldi, din pricina bărbii
patriarhale, a pălăriei şi-a isteţimii
ce-o arăta în instrucţia porcilor lui nărăvaşi precum cerbii
şi imaculaţi precum serafimii. ..
Trăia deci în zidul în care avea o chilie
şi ceasul de care ziceam, cu nisipul, cenuşa,
şi porci peste tot, incredibil de mulţi, cam o mie,
unii imenşi, alţii mici, peste dânsul, pe stradă, căci uşa
din zid stătea veşnic deschisă...
El îi iubea, "feţii tatii", căra nentrerupt "lături caldi",
plătea pentru dânşii impozit, avea pentru toţi "ricipisă",
batrânul porcar Garibaldi.
II. Descrierea plină de tristeţe şi de înţelesuri a morţii lui
"O gaură-n marele zid nu se poate,
i-au spus, o vizuină, un gol în cetate;
mâine în zori să fi părăsit acest jalnic defect
în care trăieşti. Zidul nostru va trebui să devină perfect."
A înţeles, n-a-nţeles... Şi-a hrănit purceluşii
ca întotdeauna, i-a spălat până noaptea târziu,
a scos mai pe urmă un şip
colbăit, cu rachiu,
şi-a stat toată noaptea-n deschiderea largă a uşii
privind mahalaua adâncă Ţicău. În mână ţinea ceasul lui cu nisip.
Când goarnele clare cântară în zori,
veniră cu sculele lor:
şapte meşteri mari
calfe şi zidari.
Făcură mortar
din nisip curat
care l-au aflat.
Cumpănă dreaptă şi plumb
să nu iasă zidul strâmb. @N_