Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au reparat tiki-taka! CS Mioveni - Pandurii 0-2

Publicat in Pro Sport, vineri 23 martie 2012 ·

După ce te împiedici acasă cu Voinţa Sibiu, te gândeşti că nu poţi pierde şansa de a-ţi repara imaginea şi de a lua trei puncte de la codaşa CS Mioveni. Lucru care s-a şi întâmplat aseară. Batin a marcat în prima repriză, Viera în cea de-a doua, iar Pandurii s-au impus cu 2-0.

Startul meciului a fost apatic. Pandurii au resimţit încă şocul egalului cu Voinţa (0-0), iar în primele 15 minute s-a jucat şters.

Totul s-a schimat în minutul 16, când gorjenii şi-au amintit că sunt apreciaţi ca fiind o formaţie cu un joc estetic. Nigerianul Ibeh l-a ridiculizat pe adversarul său direct, Voicu, şi i-a oferit lui Batin o centrare de gol imposibil de ratat: 0-1.

Peste patru minute, acelaşi Batin, scăpat singur cu Cobrea după un heţ şi un ofsaid evidente, a fost faultat clar în careu, dar centralul nu a dat nimic. Mioveniul nu a ştiut cum să reacţioneze. Elevii lui Marian Pană au alergat majoritatea timpului în gol, fără nicio idee clară de fotbal.

„Mai daţi-ne şi nouă mingea!”

După pauză, Viera a închis tabela (52). I-a centrat Nistor din corner, iar ivorianul a reluat cu capul din cinci metri. Golul pandurilor n-a făcut decât să le toarne argeşenilor plumb în ghetele şi-aşa greoaie. „Mai daţi-ne şi nouă mingea, vă rugăm”, au fost „încurajările” spectatorilor din tribune. Singura ocazie a gazdelor a apărut abia în minutul 75, când Baicu a şutat tare, dar pe lângă poartă. „He, he! S-au ars becurile la tabelă”, s-a auzit acelaşi glas ironic.

Atacantul Mahambe Tamboura (Mali), în vârstă de 21 de ani, a semnat ieri un contract valabil pentru trei sezoane cu Pandurii Târgu Jiu. El se va alătura lotului lui Petre Grigoraş începând de luni

Echipele de start:

SC Mioveni: Cobrea - Voicu, Stoica, Iordache, Baicu, Enache, Ispir, Năstăsie, Mandea, Zuluf, Aiza

Rezerve: Popescu, Crăciun, Olteanu, Să

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 7 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 9 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 10 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 10 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°