Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL şi PD, bune de guvernat împreună

Publicat in GAZETA de SUD, luni 20 octombrie 2008 ·

Vicepreşedintele PNL Paul Păcuraru, a declarat ieri că PNL şi PD-L au avut o colaborare foarte bună atât în guvern, cât şi în parlament, până în momentul în care „comandantul“ a hotărât să-şi scoată trupa din guvern, în speranţa căderii cabinetului. „Această guvernare care a început pe Alianţă nu a avut o problemă politică între cele două partide. În guvern şi în parlament, între cele două partide, au fost zero probleme politice. N-a fost nici un subiect care să fie în contencios“, a afirmat Paul Păcuraru, evitând să dea un răspuns clar unei întrebări legate de posibilitatea reluării colaborării între PNL şi PD-L după alegerile generale din 30 noiembrie. Vicepreşedintele PNL a precizat că parteneriatul dintre cele două formaţiuni, altfel compatibile, s-a încheiat atunci când „comandantul“, adică preşedinele Traian Băsescu, ar fi decis retragerea democraţilor de la guvernare, în speranţa că această acţiune va genera prăbuşirea guvernului. Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu declara la începutul săptămânii că, din punctul său de vedere, o alianţă postelectorală cu PD-L ar fi mai convenabilă pentru liberali, dar a criticat implicarea preşedintelui Băsescu, susţinând că democrat-liberalii se află încă într-o relaţie de subordonare faţă de şeful statului. „Eu am spus că, din punctul meu de vedere, strict personal, ar exista mai multe compatibilităţi cu PD dacă... Numai că la PD există câteva impedimente majore care nu cred să dispară până atunci şi, în principal, este vorba despre legătura de subordonare totală dintre PD şi Traian Băsescu a declarat Antonescu. În replică, liderul PD-L, Emil Boc, a declarat că „PNL şi Crin Antonescu nu sunt în măsură să pună condiţii“ partidului pe care îl conduce şi că democrat-liberalii îşi propun să guverneze singuri. Vicepreşedintele PNL Paul Păcuraru, a declarat ieri că PNL şi PD-L au avut o colaborare foarte bună atât în guvern, cât

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 29 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 55 minute
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Un adolescent de 16 ani a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu o substanță antiparazitară pentru oi. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum o ora
Un adolescent în vârstă de 16 ani din Bistrița-Năsăud a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu un antiparazitar pentru animale. Săptămâna trecută, toată familia a ajuns la spital în urma unei intoxicații cu o substanță antiparazitară util

Americanii de la Black Sea Oil & Gas lansează în România o companie în domeniul biogazului

Mediafax acum 36 minute
Cu sediul central în Bucureşti, BSOG Energy urmează să construiască centrale de biogaz în ţară, fiecare amplasament fiind estimat să aibă o capacitate de minimum 15 MW. „În parteneriat cu acţionarii noştri, Carlyle şi BERD, prin ȋnfiinţarea BSOG Ene

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 26 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°