Eleveţianul Roger Federer este la doar o victorie distanţă de al şaselea succes la Turneul Campionilor (record), urmând să îl întâlnească în finala de la Londra pe francezul Jo-Wilfried Tsonga. Sursa: Reuters
Campionul în exerciţiu în Turneul Campionilor a ajuns în finala cu numărul 100 din carieră, după ce l-a învins, în doar o oră şi 25 de minute, pe ibericul David Ferrer (7-5, 6-3), în semifinale. A fost a 12-a victorie în tot atâtea întâlniri cu spaniolul din cariera superstarului elveţian, care a bifat ieri şi a 16-a victorie consecutivă, după ce s-a impus la Basel şi Paris în această lună.
În vârstă de 30 de ani, Roger îi poate depăşi pe Ivan Lendl şi Pete Sampras în topul victoriilor în turneul care închide fiecare an competiţional în circuitul ATP.
În finala de mâine, Federer va da piept cu Tsonga, omul pe care l-a învins în finala de la Paris. Elveţianul are de luat o revanşă în faţa francezului, care l-a eliminat din cursă la Wimbledon, în acest sezon. Tsonga s-a impus cu 6-3, 7-5 pe cehul Tomas Berdych şi este la prima finală din carieră la Turneul Campionilor.
Dacă îl va învinge pe francez, Federer va pleca acasă mai bogat cu 1,63 de milioane de dolari.