A venit vremea să constatăm, cu calm, un eșec. Un mare eșec.
Am crezut – să spunem, noi, generația mea, cea care se consideră ”a Pieței Universității”, dar și mulți alții, mai vârstnici, probabil și unii, mai tineri – că vom afla adevărul și ne vom elibera.
Am crezut că dacă vom ști, în amănunt, ceea ce se ascunde în dosarele Securității, vom alege binele și răul. Am fost încredințați că așa vom smulge din mâinile securiștilor armele șantajului și astfel, le vom bea puterea, ca în poveste.
Credința noastră nestrămutată a fost aceasta, că aflând adevărul, oricât de dureros ar fi el, vom construi o țară în care să ne simțim mai bine.
Și cum să nu fi crezut în asta cu toată ființa noastră, când cu această credință au intrat în morminte și Corneliu Coposu, și Ticu Dumitrescu, și alți martiri, știuți și neștiuți.
Suntem gata să suportăm eșecul?
Legea deconspirării Securității datează de mai bine de un deceniu. Dar nu am deconspirat nimic. Ne-au fost servite câteva nume. De multe ori, dosarele au fost folosite pe post de ciocan bun de dat în cap adversarilor politici sau pur și simplu celor pe care nu-i sufeream, din diverse motive. Le-am smuls câteva pistoale din mâini nu spre a face pace, ci spre a ne împușca între noi.
Au fost, adeseori, adevărate spectacole mediatice, cu focuri de artificii.
Dar cu ce am rămas? Aflăm de la CNSAS, despre Sorin Roșca Stănescu, faptul că nu a colaborat cu Securitatea, deși el însuși recunoaște că a dat informări referitoare la activitățile unor străini bănuiți de activități teroriste.
Aflăm că generalul Viorel Stanca, afacerist de Top 300 și lider al PDl Sălaj, avansat personal de președintele Băsescu, a făcut la rându-i poliție politică. Am aflat câte ceva despre trecutul unor sportivi și oameni de afaceri, numele cxele mai sonore fiind cele ale lui Gică Popescu și Ion Țiriac.
