Peste 13.500 de poliţişti, dintre care peste 8.000 de la ordine publică, vor fi la lucru între 30 aprilie şi 2 mai, pentru siguranţa şi liniştea cetăţenilor în timpul mini-vacanţei de 1 Mai, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), într-un comunicat remis vineri agenţiei NewsIn.
Media zilnică a patrulelor care acţionează în teren este de 4.709, din care 1.570 sunt pedestre, iar 3.139 auto, potrivit IGPR.
Din totalul oamenilor legii mobilizaţi în acest interval, 3.670 de poliţişti sunt cuprinşi în planul de măsuri din Capitală - 2.384 de la siguranţă publică, 560 lucrători de poliţie rutieră şi 726 de poliţişti de la alte formaţiuni.
Pentru aproximativ 60 de manifestaţii şi evenimente culturale de amploare, unde vor fi prezenţi, la fiecare în parte, peste 1.000 de persoane sau la care participă demnitari români sau străini, 846 de poliţişti se vor afla permanent în misiune.
Poliţiştii vor acorda o atenţie deosebită şi staţiunilor turistice de pe Valea Prahovei, Litoral şi din alte zone unde se preconizează un aflux numeros de oameni.
Vor avea loc şi acţiuni de patrulare în staţiile de cale ferată şi metrou, pe trenurile de călători şi pe celelalte mijloace de transport în comun din zonele cu afluenţă numeroasă, pentru combaterea tâlhăriilor, furturilor de/din bagaje şi din buzunare, în special pe cele care circulă spre şi dinspre litoralul Mării Negre, Valea Prahovei şi zona staţiunilor balneo-climaterice.
Peste 13.500 de poliţişti, dintre care peste 8.000 de la ordine publică, vor fi la lucru între 30 aprilie şi 2 mai, pentru siguranţa şi liniştea cetăţenilor în timpul mini-vacanţei de 1 Mai, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), într-un comunicat remis vineri agenţiei NewsIn.
Media zilnică a patrulelor care acţionează în teren este de 4.709, din care 1.570 sunt pedestre, iar 3.139 auto,