In noul hiatus nemarturisit al premierelor autohtone – vorbesc de ce s-ar numi filme de fictiune de lung metraj intrate in circuitul cinematografelor – doua documentare de metraje si cu statute mult diferite intretin la zi si la antipozi dilematica cinematografiei noastre schizoide: E bine rau de Cristian Mungiu si Doamna cu trandafiri de Cristina Nichitus. Le-am citat cronologic, in ordinea prezentarii lor publice in proiectii singulare la Institutul Francez si, respectiv, Cinema Studio. Prezentari ele insele expresive in sensul cel mai disjunctiv: in primul caz – o tripleta de tineri comperi care au prefatat totodata lansarea cartii electronice 7 scenarii de Cristian Mungiu, alaturi de autorul care a renuntat sa urce pe scena aflindu-se tot in stal si fara nici un microfon, criticul Mihai Chirilov si editorul Razvan Penescu; in al doilea caz – duetul format de realizatoarea scenarista cu akademikul Mihnea Gheorghiu, urcati pe podiumul inalt de la Cinema Studio si dotati firesc cu cite un microfon pe stativ.

Daca am refuza dihotomia pentru care prezentarile n-au fost decit un discret inceput, ca fiind prea la indemina si de-a gata ofertanta – cum lungmetrajele aminate din noiembrie-decembrie pentru ianuarie-februarie au fost din nou aminate pentru nu stim cind – ar insemna sa ne ocupam de subiectele plate ale mizeriilor si zvircolirilor mediocratiei de la CNC 2 si UCIN-ul aceleasi care, nu-i vorba, sint abundente. E zarva mare de citeva saptamini in culise (asa s-au lasat balta premierele si toate interesele publice), fiindca (sa evitam cacofonia) camarila de partid si de stat a hotarit pare-se sa-l sacrifice pe mitologicul Decebal Mitulescu (in cadrul campaniei anticipate-aminate si remaniere-demisie-status quo), dar un cistigator intirzie sa se prefigureze in rotatia cadrelor din rotativa CNC-ONC-CNC: C. Vaeni care „nu se stie al cui om e“ sau I. Carm