Baluri, spectacole de teatru, petreceri dansante. De toate acestea aveau parte frecvent locuitorii Zalăului în prima jumătate a secolului trecut. Astăzi, exceptând rarele spectacole de teatru pe care le susţin, atunci când se găsesc spectatori interesaţi, teatrele din judeţele din jur, şi evenimentele de nişă organizate de câteva instituţii publice viaţa culturală a oraşului nostru tinde vertiginos către zero.

Amintirea vremurilor în care îmbrăcatul "la patru ace" pentru bal ori pentru o reprezentaţie teatrală de calitate era un lucru obişnuit a fost imortalizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă printr-un interviu cu unul dintre participanţii la acele evenimente, Szenasi Endre, interviu realizat de Anamaria Elekes şi Monica Druţa şi publicat în albumul „Zalău, locuri de poveste”.

Venerabilul intervievat, născut în 1923, povesteşte, spre exemplu, cum petreceau zălăuanii, în urmă cu un secol, o zi normală de duminică, fără evenimente deosebite. "Duminica, lumea se plimba în centru, unde la Wesselenyi (grupul statuar - n.a.) şi în faţă la Vigado (Clădirea Transilvania - n.a.) cânta fanfara armatei, a CFR-ului sau orchestrele care cântau şi la resturant. Atunci nu a fost nici radio, nici telefon, decât la câteva birouri. Oamenii mergeau la biserică la ora 10.00. Când ieşeau de la biserică mergeau la Vigado la o bere, pe urmă mergeau acasă şi mâncau bine. După masă, mergeau la meci. Meciul era atunci o distracţie foarte plăcută", povesteşte bătrânul.

"Nu dansam csardas, pentru că se considera că csardasul era pentru ţărani"

"Vigado" era şi locul unde aveau loc, periodic, balurile comunităţii. La unul dintre baluri a participat şi interlocutorul celor de la Muzeul Judeţean, copil la vremea aceea. "Tăticul meu mi-a făcut costum şi papuci la comandă, să pot merge la bal. Am fost îmbrăcat elegant, frumos. Domnişoarele aveau ro