De obicei nu mă uit la televizor şi nu citesc ziare. Consider că aceste activităţi constituie o pierdere de vreme. Am cîteva pagini de internet pe care le vizitez aproape în fiecare zi şi alte cîteva portaluri pe care le vizitez periodic. Nu am pierdut nici o ştire importantă în ultimii ani. Bineînţeles, importanţa unei ştiri e dată de interesele proprii, dar nu despre clasificări rafinate vreau să mă ocup acum – în fond, prin „importanţă“ fiecare cititor e liber să înţeleagă ce vrea. În fine, acum cîteva zile (în 9 septembrie) am urmărit preţ de vreo patru ceasuri cîteva televiziuni (tot vreo patru), schimbînd periodic de la un canal la altul. Galimatias generalizat Faptele par să se fi desfăşurat astfel: un om de afaceri a fost reţinut, împreună cu alţi doi colaboratori (prieteni, parteneri – nu are prea multă importanţă). Seara urma să se decidă arestarea. Omul este patronul unui trust de presă. Nu demult dăduse un interviu în care îşi vărsase năduful pe preşedintele ţării, cu care, din cîte se pare, este în conflict deschis, după ce la un moment dat avuseseră o relaţie „de apropiere“. Gurile rele din ambele tabere (pro şi contra) merg chiar mai departe în timp. Unii povestesc despre tunurile trase de respectivul om de afaceri, alţii chiar şi de o condamnare mai veche a acestuia, pentru un oarecare matrapazlîc. Conexiunile ideatice încep să zbîrnîie, spiritele se încing şi ele, floarea cea vestită a „intelectualităţii“ publice face turnee prin televiziuni. Curentul general de „opinie“ se mişcă în spatele faptelor, se vorbeşte despre un om rău, care a băgat harponul în justiţie şi acum o manevrează cum vrea. Ergo: arestarea omului de afaceri este un act de răzbunare politică. Se stîrneşte aşadar un galimatias generalizat, în care jurnalişti, parlamentari, poeţi, analişti, avocaţi şi diverşi articlieri cu pingelele tocite prin studiourile televiziunilor ridică