Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt cele mai căutate facultăţi

Publicat in Adevarul, luni 31 mai 2010 ·

Zeci de mii de absolvenţi de liceu se pregătesc să se înscrie la universitate începândcu luna iulie și încearcă să intre pe locurile fără taxă, unde concurenţa e tot mai mare. Universităţile din ţară au pregătit aproape 63.000 de locuri pentru învăţământul superior. Pentru unele facultăţi concurenţa este acerbă, altele însă rămân cu locurile neocupate.

Universitatea Bucureşti se poate lăuda cu o concurenţă medie de aproape 6 candidaţi pe un loc. Potrivit reprezentanţilor universităţii, cele mai căutate facultăţi sunt Administraţie şi Afaceri cu aproape 16 candidaţi pe un loc, Geografie, Jurnalism şi Comunicare, Istorie şi Limbi şi literaturi străine cu 8 candidaţi pe un loc subvenţionat de la buget.

Specializarea care aduce un număr record de candidaţi este Limbi Moderne Aplicate cu 82 de candidaţi pe loc. Cinci specializări de la Facultatea de Geografie, printre care Hidrologie, Planificare Teritorială, Cartografie sau Turism au avut la admiterea din 2009 şi 18 candidaţi pe un singur loc. La Facultatea de Fizică însă nu s-au înghesuit prea mulţi candidaţi, iar locurile abia au fost acoperite.

Finanţe-bănci și electronică

Facultăţile de Teoleogie însă au rămas cu locuri libere în urma admiterii de anul trecut, concurenţa fiind de sub 0,8 candidaţi pe un loc. Facultăţile cu profil economic au în continuare succes. Cele mai căutate, potrivit reprezentanţilor ASE, sunt Cibernetica, Finainţe Bănci, Marketing şi Relaţii Economice Internaţionale.

Proaspeţii absolvenţi de liceu sunt interesaţi şi de specializările tehnice, preferând Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Facultatea de Transporturi sau Energetică.

La Cluj, cele mai râvnite locuri sunt cele de la Facultatea de Agricultură, specilizarea Controlul şi expertiza produselor alimentare cu peste 8 candidaţi pe un loc. De asemen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°