Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Degustătorul de ciocolată

Publicat in Adevarul, duminică 21 noiembrie 2010 ·

Un jurnalist britanic specializat este nevoit să guste lunar 200 de noi sortimente de dulciuri. Invidiat de toţi prietenii care consideră că are cea mai bună meserie din lume, Angus Kennedy şi-a îmbrăcat molarii acum şase ani, ca să poată mânca orice fără probleme.

Un britanic de vârstă mijlocie are ceea ce toţi copiii - şi probabil majoritatea adulţilor - ar considera drept cea mai bună slujbă din lume: degustător profesionist de ciocolată.

În fiecare dimineaţă, Angus Kennedy, editorul celei mai vechi publicaţii britanice dedicate industriei dulciurilor, se aşază la birou pentru a degusta bomboane, jeleuri, acadele, batoane de ciocolată, biscuiţi, pe scurt, orice fel de nou produs al acestei industrii, scrie „The Daily Mail".

„Refuz să scriu despre ceva dacă nu am gustat mai întâi", spune jurnalistul, care a moştenit revista - cu apariţie lunară, numită „Kennedy's Confection" - de la tatăl său; de fapt, aceasta este o afacere de familie, fondată acum 120 de ani.

Kennedy are misiunea de a încerca în fiecare lună cel puţin 200 de noi sortimente de dulciuri, pe care le primeşte de la producători. Iar când participă la târguri de profil, ajunge să îngurgiteze aproape un kilogram de ciocolată pe zi.

Eforturi pentru siluetă

Culmea e că, deşi ar trebui să fie cât casa, Kennedy e subţire ca firul de iarbă. „Ştiu că e nedrept, dar am fost întotdeauna slab", explică jurnalistul. „Merg la sala de forţă de două ori pe săptămână şi am fost în echipa naţională de canotaj, aşa că ştiu cât durează să arzi caloriile. Patru ciocolate mici înseamnă 20 de minute pe banda de alergare, un biscuit mic cam 7 minute de tras tare la vâsle." Pe de altă parte, unii dintre angajaţii săi au luat serios proporţii, iar alţii au părăsit firma, pentru că... nu mai suportau ciocolata.

„Când intervievez pe cineva pentru angajare, îi spun «o să mănânci mul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Uniunea Europeană anunţă un ajutor de 1 miliard de euro pentru Liban în încercarea de a reduce fluxul de migranţi

Mediafax acum o ora
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Liban. Uniunea Europeană speră că pachetul de ajutor va contribui la oprirea fluxului de migranţi către Europa.

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°