Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Usain Bolt vrea să devină primul atlet care coboară sub 19 secunde pe distanţa de 200 m

Publicat in Monitorul de Cluj, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

Sprinterul jamaican Usain Bolt, triplu campion olimpic la Londra, şi-a propus ca obiectiv principal pentru anul 2013 să devină primul atlet din istorie care reuşeşte să alerge distanţa 200 m în mai puţin de 19 secunde. "Vreau să-mi explorez limitele. Nu doar să câştig un alt titlu, asta ar fi foarte uşor", a explicat jamaicanul într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul sportiv francez L'Equipe, care l-a desemnat recent sportivul anului 2012.

Jamaicanul, în vârstă de 26 ani, recunoaşte că, dacă va reuşi să coboare sub 19 secunde pe 200 m (probă în care este deţinător al recordului mondial, cu 19sec.19/100), performanţa ar aduce şi mai mulţi adepţi legendei sale sportive, însă admite că obiectivul presupune un efort intens. "Nu este nicio glumă, aceasta presupune multă muncă. Îmi duc corpul la limite pe care nu le-a mai atins niciodată la antrenamente şi suport orice durere", a precizat cel mai rapid om al planetei, premiat pentru a treia oară în cariera sa de publicaţia franceză.

La feminin, L'Equipe a acordat titlul de sportiva anului 2012 jucătoarei americane de tenis Serena Williams (31 ani), dublă campioană olimpică la Londra, atât la simplu, cât şi la dublu, alături de sora sa mai mare, Venus.

Serena a traversat probabil cel mai bun an al carierei sale, după ce în primăvara lui 2011 a trecut prin momente dificile, din cauza unei embolii pulmoare, care putea să-i fie fatală, după cum a recunoscut în interviul acordat L'Equipe. Ea a trecut însă de la agonie la extaz, după ce a stat 10 luni departe de circuitul profesionist, câştigând anul acesta mai întâi turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, iar apoi cele două medalii de aur de la Jocurile Olimpice.

"În doar câteva luni, am trecut de la o stare în care credeam că nu voi mai juca niciodată tenis - şi chiar nici nu mai doream asta, vroiam doar să fiu sănătoasă ş

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile

Mediafax acum 25 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 21 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 44 minute
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 32 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 59 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 4 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 5 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°