Statele Unite au anunţat marţi că nu au nici o informaţie despre locul unde s-ar putea afla cei 48 de ostatici iranieni răpiţi sâmbătă în Siria şi nici despre identitatea lor, după ce Iranul a acuzat Washingtonul că este responsabil de situaţia lor.
"Pentru moment, urmărim noutăţile, evaluăm situaţia (...) Nu avem informaţii despre cine sunt aceşti oameni (şi) nici despre unde sunt ei", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Patrick Ventrell.
Faptul că Iranul consideră că Statele Unite sunt responsabile de situaţia acestor persoane răpite nu are sens, a adăugat Ventrell.
Iranul a afirmat marţi că Statele Unite ar fi responsabile de viaţa celor 48 de iranieni răpiţi sâmbătă la Damasc, în timp ce se îndreptau spre aeroport, scrie AFP, citată de Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane a confirmat că Iranul s-a adresat în legătură cu acest subiect ambasadei elveţiene din Teheran, care reprezintă interesele americane în Iran după întreruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Însă el nu a oferit detalii despre aceste discuţii.
Combatanţii Brigăzii Al-Baraa din cadrul Armatei Siriene Libere (ASL, formată din dezertori şi civili) au revendicat răpirea a 48 de iranieni şi au anunţat luni că trei dintre aceştia au fost ucişi într-un bombardament al forţelor regimului în provincia Damasc.
Potrivit ASL, aceşti ostatici sunt "membri ai Gardienilor Revoluţiei", forţele de elită ale regimului islamist, şi nu pelerini şiiţi, aşa cum susţine Iranul.
Teheranul a cerut sâmbătă Turciei şi Qatarului, pe care le acuză de înarmarea rebelilor sirieni, să intervină pentru a obţine eliberarea acestor ostatici.