Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) şi Discovery Channel organizează în perioada 18 martie – 26 mai concursul ”Târgul de Dinozauri”. Destinat elevilor şi profesorilor, Târgul de Dinozauri este o expozitie virtuală de proiecte cu dinozauri, realizate de echipe de elevi, coordonate de un profesor.
”Mă bucur că pot lua parte la acest proiect care încurajează tinerii să aprecieze importanţa educaţiei ştiinţifice. Sunt sigur că echipele vor reuşi să creeze exponate interesante şi aştept cu nerăbdare să văd lucrările.” a declarat Eric Buffetaut, director de cercetare la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Franţa, membru în juriul concursului. Dl. Buffetaut este cunoscut pentru studierea, impreună cu paleontologii români Dan Grigorescu şi Csiki Zoltán, a uriaşului Hatzegopteryx, un pterozaur azhdarchid de mari dimensiuni, descoperit în zona Haţegului.
”Dinozaurii sunt un subiect fascinant pentru copiii de toate vârstele, însă prin acest concurs vrem să testăm atât felul în care echipele îşi folosesc imaginaţia pentru a crea reprezentările unor animale dispărute, cât şi acurateţea ştiinţifică a informaţiilor pe care elevii le au despre dinozauri.” a afirmat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.
Echipele se pot înscrie la concurs în perioada 18 martie – 7 aprilie. Jurizarea va fi realizată de paleontologi, profesori de biologie şi reprezentanţi ai organizatorilor, în perioada 13 - 26 mai. Trei dintre echipele participante la competiţie au şansa de a câştiga echipamente HP ca premii, oferite de System Plus, unul dintre principalii parteneri HP din Romania. Fiecare elev din echipa câştigătoare va primi o imprimantă, iar profesorul coordonator un laptop. Echipele pot citi regulamentul complet şi se pot înscrie pe siteul concursului: http://scoala.discovery.ro/targul-de-dinozauri/
Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) şi Di