Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Indiciul definitiv despre cum va arăta Samsung Galaxy S4

Publicat in Adevarul, marți 12 martie 2013 ·

Au mai rămas doar două zile până când Samsung va prezenta noul său telefon, Samsung Galaxy S4, iar fanii pot vedea din ce în ce mai mult din ceea ce va fi viitorul smartphone. Din câte se pare, forma dispozitivului nu va diferi foarte mult de Galaxy S3, ci doar ecranul va fi mai mare, iar caracteristicile tehnice îmbunătăţite.

Divizia americană a companiei sud-coreene a postat pe contul oficial de Twitter o imagine întunecată din care se poate vedea colţul telefonului. Deşi nu avem un dispozitiv integral, putem vedea clar că forma tradiţională a Samsung se va păstra, o formă care a pornit odată cu Galaxy S3 şi s-a continuat cu gigantul Note 2.

Imaginea vine la doar o zi după ce pe un forum din China au fost postate mai multe imagini cu un telefon despre care se spunea că ar fi S4. În acele imagini se putea vedea un gadget cu un ecran de 5 inci, mai mare decât actuala generaţie, dar care îşi păstrează forma tradiţională. De asemenea, Samsung a lansat a doua reclamă în care apare simbolul noului S4, copilul Jeremy, cel care exclamă că Samsung va lansa ceva extraordinar şi de necrezut.

Ce ştim până acum din punct de vedere tehnic? Faţă de ecranul de 4,8 inci de acum, S4 va mai avea 0,2 inci în plus şi se vorbeşte despre o densitate a pixelilor, cea care dă calitatea imaginii, mult îmbunătăţită şi care va ajunge la 441 de pixeli pe inch, potrivit GSMArena. În plus, ecranul va avea noua generaţie de sticlă rezistentă Gorilla Glass 3.

S4 va fi efectiv un telefon mai bun din toate punctele de vedere. Memoria internă se va mări la 2 GB, iar procesorul va fi cel mai probabil Exynos 5 Octa, lansat de Samsung la CES 2013 în Las Vegas. Acesta este practic un procesor dublu, patru nuclee fiind folosite pentru procese puternice, iar patru nuclee rămânând pentru procesele mai simple, de administrare a aplicaţiilor.

Camera foto va ajunge la 13 megapixel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 59 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°