Jack Wilshere, unul dintre tinerii fotbalişti cu care Arsenal îşi construieşte echipa, a vorbit despre situaţia „tunarilor“ şi despre dorinţa arzătoare de a câştiga trofee.
Fotbalistul în vârstă de 21 de ani consideră că perioada în care Arsenal nu a mai cucerit niciun trofeu este la final. Echipa lui Arsene Wenger nu a mai câştigat o competiţie din anul 2005, este aproape afară din Cupa Ligii Angliei, se află la 18 puncte distanţă de liderul Manchester United şi o va întâlni pe Bayern Munchen în optimile Champions League.
„Tunarii“ trebuie să o înfrunte pe Swansea într-o a treia rundă de calificare în Cupa Ligii Angliei, meci care se va juca pe 16 ianuarie, pe terenul lui Arsenal, iar Wilshere şi colegii săi ar face orice pentru un succes.
„Când îţi închei cariera, vezi câte trofee ai cucerit“
„Cu toţii ne dorim un trofeu. Ca jucător, când îţi închei cariera, te uiţi înapoi şi vezi câte trofee ai cucerit, aşa că le vrem pe toate, la fel cum vor şi fanii. Ne e foame de trofee şi dacă reuşim să câştigăm vreunul anul acesta, poate deschidem drumul pentru altele. Avem o echipă formată din jucători tineri şi jucători cu experienţă deopotrivă. Avem toate condiţiile, trebuie doar să ne asigurăm rezultatele bune“, a declarat mijlocaşul lui Arsenal pentru skysports.com.
Arsenal, echipa tinerilor
Londonezii rămân fideli strategiei de a construi o echipă de tinere talente. Astfel, Wenger şi-a asigurat serviciile celor mai promiţători fotbalişti din lot pentru următorii cinci ani. Jack Wilshere (21), Aaron Ramsey (22), Kiera Gibbs (23), Carl Jenkison (20) şi Alex Oxlade-Chamberlain (19) au semnat prelungirea contractelor până în 2018, ceea ce va costa clubul 88 de milioane de euro. Wilshere este cel mai bine plătit tânăr din lotul lui Arsenal, cu un salariu de cinci milioane de euro pe sezon.