Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serele de legume locale, tot mai fragmentate

Publicat in Adevarul, duminică 23 mai 2010 ·

Din cele 2.500 de hectare de sere de dinainte de 1990, România mai are în prezent doar 288 de hectare, potrivit Ministerului Agriculturii.

Motivul? „Costurile de producţie sunt mari, în cazul serelor încălzite ajung chiar la jumătate din preţul de producţie, iar produsul final este mai scump decât unul importat?", arată George Lupu, fost director al Institutului Agricol din Buzău.

Majoritatea serelor care au mai rămas în România produc pentru consum propriu. Astfel, producţia din serele româneşti a totalizat puţin peste 33.700 de tone în 2009, la jumătate faţă de 2008.

Serele produc pentru consum propriu

Alternativ serelor de legume, care funcţionează şi pe timp rece, în comuna gălăţeană Matca, fiecare ţăran, bogat sau sărac, are un solar, moştenit din tată în fiu. Zeci de solarii de legume acoperă 685 de hectare dintr-un total de 955 de hectare de teren. Iar roşiile de Matca au ajuns deja peste hotare şi sunt distribuite în Republica Moldova sau în Polonia. Din marile sere de dinainte de ‘90 acum a mai rămas doar terenul, astfel exploataţii precum cele de la Beclean sau Baia-Mare sunt acum în paragină. Altele au reuşit să se menţină, un exemplu este cel al Leoser din Popeşti-Leordeni sau al Leader International.

Ultima deţine 230 de hectare de sere şi terenuri agricole în Teleorman, Constanţa, Olt şi Bucureşti şi produce conserve de murături sau roşii. „Piaţa din România are un potenţial enorm, deoarece 50% din conservele de legume şi fructe pe care le consumă românii sunt importate", explica Luminiţa Vlad, directorul serei, într-un comunicat. Leader International a produs, în 2009, peste 25 de milioane de conserve.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 43 minute
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 45 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°