Un zâmbet, un flirt nevinovat, o atingere discretă, o propunere indecentă şi te trezeşti că ai intrat în jocul infidelităţii. Vara, când ispitele sunt la tot pasul, distracţiile mai multe decât în restul anului şi nopţile mai lungi, eşti mai predispus să cazi în capcanele infidelităţii.
Este dovedit statistic că acest sezon este liderul incontestabil al aventurilor, al iubirilor efemere, dar şi pasionale, al nonconformismului şi al principiilor uitate. Că suntem în vacanţă, la mare sau pur şi simplu pe stradă, într-o zi ca oricare alta, în lunile de vară suntem mai deschişi la flirt, la aventură, avem o atitudine mai permisivă în relaţiile cu persoanele de sex opus şi suntem tentaţi să lăsăm loc infidelităţii. Am putea da acest fenomen pe seama faptului că ne dezvelim corpul mai mult decât în restul anului sau poate pe efectul pe care îl are căldura asupra centrului plăcerii, aşa cum au încercat să arate câteva studii.
Cine înşală mai mult: bărbaţii sau femeile? De ce se ajunge la infidelitate? Ce şanse mai are relaţia oficială după o aventură? La aceste întrebări şi nu numai ne răspunde psihologul Mirela Zivari, de la Clinica TerapiaM.
PROBLEME ÎN CUPLU?
Monogamia nu este înnăscută. Ea se dobândeşte prin educaţie, ceea ce poate explica, parţial, de ce nu ne este tocmai uşor să o respectăm. Din păcate, există mulţi factori care pot perturba echilibrul unui cuplu. "Timpul tot mai scurt petrecut împreună, conflictele, rutina ne fac să uităm că celălalt are nevoie de reconfirmarea iubirii pe care i-o purtăm şi, nu în cele din urmă, de reconfirmarea statutului său sexual. Fiecare dintre noi îşi doreşte să i se arate în mod constant că este atrăgător, că este dorit de ceilalţi, dar se întâmplă uneori să nu primim aceste reconfirmări de la partener/ă şi suntem tentaţi să căutăm apreciere în exteriorul cuplului", explică psiholo