Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teodor Ilincăi, de la Mălini la Covent Garden

Publicat in Jurnalul, joi 11 august 2011 ·

De la "Bravo-bravissimo" la "Royal Opera House" din Londra. Teodor Ilincăi a început prin a câştiga cunoscutul concurs de televiziune. Astăzi este deja un artist respectat pe marea scenă a lumii. A cântat la Covent Garden, la Viena şi pe alte scene faimoase ale Europei. Ascensiunea sa fulminantă are izul unei poveşti a unui copil minune. Bucovineanul, care cântă de la 6 ani, este tenorul preferat de Angela Gheorghiu pentru dueturi. Istoria sa are şi o undă de nefericire, prin faptul că a ajuns unde merita cu întârziere.

Pentru că în şcoală a avut dascăli cu mai puţină vocaţie şi fler – unii dintre ei nu prea şi-au dat silinţa să-i îndrume să-şi pună în valoare vocea pentru că era sărac, s-a îndreptat către muzica de operă târziu. Însă, în numai doi ani de când a semnat un valoros contract de manageriat, a cucerit Europa muzicală.

Fără lipsă de modestie, Ilincăi spune că deja nu mai este o tânără speranţă – este o voce recunoscută a lumii. "Este posibil să am o carieră asemănătoare cu cea a idolului meu, Placido Domingo", este convingerea tânărului artist român.

El a oferit de curând un interviu în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional. Teodor Ilincăi s-a născut acum 28 de ani, în judeţul Suceava, în Măliniul poetului Nicolae Labiş. Provine dintr-o familie modestă, în care însă toată lumea cântă. Un frate de-al său a cântat în corul bisericesc, devenind între timp preot. Teodor spune că a început să zdrăngănească la o chitară încă de la şase ani. A urmat liceul de artă din Suceava, alegând ca instrument oboiul.

El spune că şi-a descoperit târziu vocea şi pentru că profesorii nu l-au îndrumat. "Se ratează des, e o tragedie ce se în­tâmplă, eu spun lucrurilor pe nume, profesorii trebuie să aibă talent, vocaţie. Plus că se urmăresc altfel de interese. În general băneşti. Eram un copil sărac, nu prea eram băgat în seamă. Au fost oameni care mi-au

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este poetul de stânga care l-a împușcat pe premierul Slovaciei Robert Fico. „Robo, vino aici!”, ar fi strigat atacatorul FOTO VIDEO

Ziare.com acum o ora
Atacatorul care l-a împușcat, miercuri, 15 mai, pe premierul pro-rus al Slovaciei, Robert Fico, ar fi scriitorul și poetul Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, scrie Novaia Gazeta Europe. Potrivit sursei, acesta deține arma din care a tras în mod

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 16 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum 58 minute
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 41 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 5 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°