Perspectiva creditelor Rusiei a fost crescută la „stabilă“ de la „negativă“ de agenţia de rating Fitch după ce majorarea cotaţiilor mărfurilor a făcut ca veniturile bugetare ale celui mai mare exportator de energie să crească.
Fitch a îmbunătăţit perspectiva pentru împrumuturile Rusiei la „stabilă“ de la “negativă“ şi a confirmat ratingul BBB pentru datoriile pe taremen lung, se arată în comunicatul agenţiei de rating. „Revizuirea ratingului reflectă creşterea încrederii în stabilitatea economiei şi a finanţelor Rusiei“, arată Edward Parker, şeful diviziei Europei emergente.
Îmbunătăţirea ratingului vine cu puţin timp ca Rusia să lanseze prima ofertă internaţională de titluri stat în ultimii 10 ani. Fitch este a doua agenţie de rating care îmbunătăţeşte ratingul Rusiei după ce în decembrie Standard&Poor’s a efectuat o mişcare similară. Preţul petrolului tip Ural, principala marfă de export a crescut în 2009 cu 83%, ceea ce a îmbunătăţit perspectiva veniturilor bugetare.
„Revenirea preţurilor petrolului, redresarea profitabilităţii sectorului privat şi a activităţii economice, reducerea inflaţiei, diminuarea riscului din sectorul bancar şi un deficit bugater mai redus decât anticipările au contribuit la decizia de modificare a ratingului“, a adăugat Parker.
Ridicarea ratingului este o „recunoaştere a măsurilor corecte luate de guvernul de la Moscova“, a declarat ministrul de Finanţe, Alexei Kudrin. Deficitul bugetar a fost de 5,9% din PIB în 2009, faţă de 8,3% cât era anticipat la începutul anului. Veniturile obţinute din exporturile de petrol şi gaze au fost de 100,7 de miliarde d edolari, cu 45% mai mari decît fusese prognozat. Rusia s-a clasat pe locul secund, după SUA, în ierarhia producătorilor de gaze naturale şi a depăşit Arabia Saudită la Extracţia de petrol.