Ministrul rus de externe şi cel al apărării, Serghei Lavrov şi Serghei Şoigu, au avut ieri întrevederi cu omologii lor britanici William Hague şi Philip Hammond, testând în premieră formatul de negocieri '2+2', cu discuţii pe tema crizei din Siria. Interlocutorii nu au reuşit să-şi apropie poziţiile cu privire la subiectul discutat. Gazdele nu au exclus că Londra va începe să livreze opoziţiei siriene inclusiv arme letale, în timp ce oaspeţii ruşi au atenţionat că acest lucru va reprezenta o încălcare directă a dreptului internaţional, relatează, joi, cotidianul rus Kommersant. Pentru Serghei Şoigu vizita în Marea Britanie a fost prima vizită oficială în calitate de ministru al apărării într-oţarăoccidentală. De la numirea sa în această funcţie, în noiembrie anul trecut, Şoigu a efectuat vizite în China, Armenia, Kazahstan, Vietnam şi Myanmar. De altfel, şi pentru Lavrov, care în cei nouă ani de când este ministru de externe a colindat aproape prin toată lumea, actuala vizită la Londra este doar a doua. Până în 2011, când Lavrov s-a deplasat prima dată la Londra, relaţiile dintre Rusia şi Marea Britanie au fost timp de mai mulţi ani aproape ostile. De atunci, în relaţiile ruso-britanice a avut loc un fel de 'dezgheţ', al cărui simbol au devenit vizitele premierului britanic David Cameron la Moscova şi cea a preşedintelui rus Vladimir Putin la Londra. În realitate, însă, de pe lista pretenţiilor reciproce, care au umbrit relaţiile bilaterale cel puţin din 2006, când Londra a suspectat Moscova de implicare în asasinarea lui Aleksandr Litvinenko, s-a reuşit depăşirea doar a câtorva probleme: British Council din Rusia nu a mai întâmpinat probleme, iar jurnalistului de la The Guardian Luke Harding i s-a permis intrarea în Federaţia Rusă. La rândul lor, autorităţile britanice au stopat urmărirea în justiţie a rusoaicei Ekaterina Zatuliveter, suspectată de spionaj, iar rece