O eventuală retragere a statului din acţionariatul Petrom nu ar reprezenta un moment istoric, pentru că participaţia deţinută de Ministerul Economiei oricum nu îi permite să influenţeze deciziile luate de compania petrolieră, a declarat astăzi secretarul de stat pe probleme energetice din Ministerul Economiei, Tudor Şerban.
Statul mai deţine, prin Ministerul Economiei, un pachet de 20,64% din acţiunile Petrom.
Ministrul de resort, Adriean Videanu, a anunţat ieri că Guvernul a aprobat listarea la bursă a unor acţiuni suplimentare la mai multe companii energetice, din participaţiile deţinute de minister, printre care şi Petrom.
Videanu a arătat că statul va păstra cel puţin 8% din acţiunile Petrom, procentul fiind o marjă de siguranţă în vederea vânzării pachetului destinat salariaţilor de până la 8%, confirm contractului de privatizare. Ministrul a punctat că statul nu va ieşi din acţionariatul companiei petroliere.
Acţionarul majoritar al Petrom este compania austriacă OMV, cu un pachet de 51,01% din acţiuni. Fondul Proprietatea deţine 20,11% din titlurile Petrom, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti.