Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Priveghiul profesionist de la căpătâiul mortului-viu

Publicat in Adevarul, miercuri 3 noiembrie 2010 ·

Grea povară duc în spate, spre finalul trecerii lor prin această lume, oamenii bântuiţi de sindromul celebrităţii!

Că au fost buni, că au fost răi - asta contează mai puţin. Important este că au notorietate, fac audienţă, vând ziarele. Şi atunci, şo pe ei, să le smulgem o ultimă declaraţie, să le prindem un ultim horcăit! Să transmitem moartea în direct, cu bandă de breaking news şi cu detalii în exclusivitate!

Am trăit povestea asta de mai multe ori. În toamna lui '95, la „Evenimentul zilei", ţineam ziarul deschis până după miezul nopţii, să nu pierdem ştirea morţii lui Corneliu Coposu. Însuşi Ion Cristoiu, directorul ziarului, stătea pe telefon cu doctorul Sorin Oprescu - actualul primar -, asigurându-se că noi vom afla primii preţioasa informaţie.

Tot într-o toamnă târzie, în 2007, şi tot la EVZ, am făcut priveghi gazetăresc pentru Nicolae Dobrin, aflat în suferinţă pe patul unui spital din Piteşti. Întâietatea ştirii le-a revenit însă colegilor de la televiziuni, care aveau privilegiul de a transmite în direct.

Şi acum, în acelaşi anotimp turnat în plumb, îi văd pe colegii de la „Adevărul" agitându-se ca furnicuţele să afle cu certitudine dacă Adrian Păunescu a murit de tot sau doar un pic. Trebuie să dea repede pe web! Să fie primii, nu care cumva să le ia cineva caimacul!

Culmea e că toţi oamenii aceştia caută să-şi facă meseria cât mai bine. Nu le poţi imputa nimic, ba dimpotrivă: îi feliciţi că, şi de această dată, şi-au făcut treaba profesionist. Au aflat primii, au scris primii, au analizat primii. Au luat declaraţii martorilor, au consultat experţi, au stat de vorbă cu specialişti. Ca la manualul de jurnalism!

Armata media nu are nicio problemă. Nu poţi să-i reproşezi că-şi face meseria, aşa cum nu poţi să-i reproşezi minerului că scoate cărbuni sau pescarului că prinde peşte. E neplăcut să roieşti în jurul morţilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 29 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 18 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°