Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luptătorul Daniel Ghiţă, răpus în gala de la Seul| VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 27 septembrie 2009 ·

Sportivul român a fost învins ieri fără drept de apel, la puncte, de olandezul Semmy Schilt, cu 25-30, 26-30, 27-30, ratând calificarea în marea finală. Sursa: Libertatea

Daniel Ghiţă (28 de ani) a rămas în picioare după trei reprize disputate contra olandezului Semmy Schilt (35 de ani), dar a pierdut la puncte în faţa unuia dintre cei mai dificili adversari din circuitul K1. Ieri, la Seul (Coreea de Sud), în gala Final Elimination, românul a pierdut ocazia de a-l învinge pe Schilt şi de a se califica în Marea Finală de la Yokohama (Japonia), acolo unde participă „crema” luptătorilor din K1.

Specialiştii anticipau că Ghiţă nu va rezista un meci întreg şi va fi făcut K.O. El a fost pus la podea de mai multe ori pe parcursul partidei, însă a reuşit să se ridice de fiecare dată, pierzând la puncte, scor 25-30, 26-30, 27-30.

„Mereu mi-am dorit să lupt cu cei mai buni. Numai aşa poţi să ajungi campion, luptându- te cu nişte campioni. Singura mea şansă este să ajung la faţa lui Schielt. La restul corpului e „bloc-beton”. Lui îi e frică doar de loviturile la bărbie. Nu prea am cum să dărâm un munte de 2,12 metri şi peste 130 de kilograme. Trebuie să sar mult, ca să ajung la faţa lui (n.r. - râde). Trebuie să-i dau câte şapte-opt lovituri consecutive, că altfel e de rău”, declara Ghiţă, pentru EVZ, într-un interviu acordat în urmă cu trei săptămâni.

La Seul, singura surpriză a concursului a fost oferită de olandezul Alistair Overeem, care a reuşit să învingă un nume celebru din circuitul K1, Peter Aerts.

Gala finală de la Yokohama se va disputa la 5 decembrie, urmând să participe cei opt sportivi câştigători de la Seul: Remy Bonjansky, Errol Zimmerman, Ruslan Karaev, Ewerton Teixeira, Semmy Schilt, Jerome Le Banner, Alistair Overeem şi Badr Hari.

130 de kilograme

cântăreşte olandezul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°