Normal, simţului critic cabrat al lui Alexandru George nu-i puteau scăpa inadecvările terminologice care fac carieră şi după 1989. O amplă parte din această terminologie de inspiraţie marxistă, utilizînd noţiuni precum �burghezie� şi �capitalism� într-o accepţie refuzată de politologia anglo-saxonă �cea mai înaintată�, fiind totodată eronat a-i numi pe nazişti �fascişti� şi a ne referi la �clasa ţărănească� în locul sintagmei �corecte�: �lumea rurală�. Ni se pare însă discutabilă renunţarea la iniţialele URSS, chiar dacă ele �ascundeau o "uniune" care nu a existat nici o clipă, de republici zise "sovietice", adică aşa cum ele nu au fost niciodată�, deoarece, indiferent de interpretarea lor, e vorba de o realitate istorică. De asemenea, spre deosebire de Alexandru George, ni se pare posibilă o lărgire a sferei semantice corespunzătoare vocabulei �colaboraţionism� (ea funcţionează deja ca atare), care nu se cuvine neapărat redusă la �un fenomen fără comparaţie cu ceea ce s-a întîmplat în regimul comunist�. �Comparaţia� se poate foarte bine susţine, în ciuda faptului că regimul comunist a durat �de zece ori mai mult� decît ocupaţia nazistă, căci politica acestuia n-a putut fi niciodată asimilată, de către conştiinţele integre, �normalităţii�. Evident, limba evoluează spre a oglindi cît mai fidel realităţile şi ele evolutive. În schimb, Alexandru George are toată dreptatea, cînd afirmă despre colaboraţioniştii români: �Eu am fost martorul "trecerii" lor pe cealaltă baricadă, al momentului în care oameni ai vechiului regim s-au dat cu comuniştii, au oferit o gravă cauţiune morală unui regim criminal despre care erau informaţi prea bine. (Nu se poate crede că un Al. Rosetti nu ştia ce e comunismul, de vreme ce rude ale sale apropiate se aflau aruncate în închisoare, iar fiul său, Gh. Rosetti, va profita de prima ocazie pentru a se salva în străinătate.) Toţi aceşti oa