Actorul şi directorul Teatrului de Comedie spune că premiile nu îl mai motivează. „Motorul“ său sunt cei trei băieţi şi publicul

„Adevărul": Rolul adolescentului rebel din „Reconstituirea", revista „Salut", proiectul Opera Prima de integrare a tinerilor defavorizaţi... Cum aţi rămas „adolescent" traversând vârstele?

George Mihăiţă: Mai sunt şi Ziua Adolescentului, cartea „Dramele adolescenţilor", Festivalul de Teatru al Adolescenţilor... Prima cronică la filmul „Reconstituirea", a Ecaterinei Oproiu, spunea: „George Mihăiţă, un tânăr cu adolescenţa întârziată". Această stare de adolescent am dus-o de-a lungul anilor şi o voi duce până voi pieri.

Este un exerciţiu interior sau starea aceasta există pur şi simplu?

Cred că este permanentă. Nu întâmplător am avut rubrică la „Scânteia Tineretului", nu întâmplător am realizat revista „Salut". De multe ori încerc să alimentez această stare pentru că îmi dă, ca actor, un suflu, o energie nouă. Dar şi meseria îmi dă posibilitatea să am starea asta. Şi în felul acesta, poţi realiza mai multe lucruri, cu mai multă degajare.

Aveţi trei băieţi. Cum vă raportaţi la ei?

Tudor, băiatul cel mare, mi-a scris o pagină acum vreo doi ani şi mi-a spus că nu crede că sunt tatăl perfect, dar cu siguranţă sunt cel mai bun. Când un băiat îi scrie tatălui lui aşa ceva, tatăl este sigur că şi-a găsit un drum al lui. Cu cei mici, Vlăduţ şi Andrei, am bucuria pe care bărbaţii nu o au la tinereţe, de a-i urmări mai mult şi mai atent la fiecare gest.

Ce muzică ascultaţi la 20 de ani?

Mergeam spre Rod Stewart, spre rebeli.

Şi eraţi rebel?

M-am trezit spunându-mi- se că am fost un adolescent rebel. Cred că a venit de la roluri, de la cel din „Reconstituirea", în mod deosebit. Am avut şi roluri care derutau spectatorii, nu ştiau în ce categorie să