Michal Kobialka este autorul unei analize riguroase asupra teatrului lui Kantor, al unei cărţi-reper, „ O călătorie în alte spaţii: teatrul lui Tadeusz", tradusă în româneşte de către Cipriana Petre şi apărută în colecţia FNT.

Cartea dumneavoastră se deschide cu o nemulţumire. Este vorba de nemulţumirea lui Tadeusz Kantor legată de faptul că Academia de Artă unde era student îi oferea modele prefabricate, răspunsuri, şi nu întrebări. Este acest tip de atitudine emblematică pentru evoluţia lui Kantor?

M.K.: Kantor este influenţat de avangarda anilor '20. A început să picteze şi să pună în scenă piese în timpul „Revoluţiei Moderniste", care fusese determinată de primul val din avangarda franceză, de mişcările din Uniunea Sovietică şi Polonia. Asemeni dadaiştilor, suprarealiştilor şi constructiviştilor, Kantor voia să expună limitele înţelegerii culturii burgheze, voia să scuture modelele de percepţie ale acestei culturi. Aceasta a fost şi provocarea asumată de dadaişti sau de suprarealişti, care credeau că cea mai puternică revoluţie este revoluţia minţii, sau de constructivişti, care puneau în discuţie graniţele a ceea ce mai putea fi considerat realitate. Kantor a continuat aceste demersuri, prelungind un model de raportare şi interogare a unor clişee. În anii '40, '50, '60 şi '70, ideile artistice au sfărâmat suprafaţa gândirii estetice. „PROTEST. REVOLTĂ împotriva a tot ce era oficial admis, împotriva a tot ce purta semnul aprobării." Această idee a protestului şi a revoltei direcţionate împotriva demersurilor care aveau ştampila aprobării şi recunoaşterii de către autorităţi era modul lui Kantor de a răspunde tradiţiei. Tadeusz Kantor puncta următorul lucru: ceea ce moştenim din tradiţia culturală trebuie asimilat şi conştientizat în aşa fel încât schimbarea să poată avea loc.

Care este raportul dintre tradiţie şi realitatea acestui protest ce