Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine a dat 4 pe linie filmului premiat la Berlin

Publicat in Adevarul, joi 21 februarie 2013 · ·

Scenariul lungmetrajului „Poziţia copilului“ a fost respins în 2010 de la finanţarea Centrului Naţional al Cinematografiei, din cauza notelor acordate de Călin Stănculescu şi de Florin Mihăilescu.

Filmul „Poziţia copilului“, premiat săptămâna trecută cu „Ursul de Aur“ la Berlin, a obţinut nota finală 6.34 la concursul de selecţie din sesiunea I, din iunie-iulie 2010, organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Comisia care a acordat această notă pentru scenariul de lungmetraj a fost formată din directorul de imagine Constantin Chelba, regizorul Laurenţiu Damian, cineastul Marius Iuraşcu, profesorul Florin Mihăilescu şi criticul de film Călin Stănculescu. Ultimii doi din listă au fost categorici şi unilaterali, acordându-i atunci nota 4 pe linie, şi pentru subiect, şi pentru dialog, şi pentru construcţie dramaturgică, şi pentru posibilă reprezentare pe plan internaţional.

Criticul de film Călin Stănculescu pare să fi uitat cum a evaluat scenariul în urmă cu doi ani şi a lăudat ieri, entuziast, performanţa lui Călin Netzer. „Mă bucur foarte mult pentru autor, l-am apreciat şi pentru filmele «Maria», «Medalia de onoare». Sunt sigur că o să aibă succes şi pe viitor“, a susţinut Stănculescu. Amintindu-i-se că i-a prevăzut „un viitor strălucit“ când i-a dat nota 4 de la un capăt la altul, Stănculescu a motivat: „Nu mai ştiu exact... poate că am fost mai mulţi membri ai juriului care am dat nota asta. Poate să fie un text foarte prost şi să iasă un film bun sau să fie un text foarte bun şi să iasă un film prost“, a explicat criticul de film.

Florin Mihăilescu, numire pe şest

Membrii comisiilor de evaluare a scenariilor sunt propuşi de uniunile şi asociaţiile din industria cinematografică pe baza Ordonanţei nr.39/2005 privind cinematografia, adoptată prin Legea nr.328/2006. În urma acestor propuneri, dir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 37 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 59 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 48 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°