Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bloomberg: Noul iPhone riscă să reaprindă un război al preţurilor între operatorii wireless

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Unii operatori wireless ar putea fi tentaţi să ofere aparate iPhone cumpărătorilor la preţuri reduse, pentru a câştiga cotă de piaţă, riscând să declanşeze un război al preţurilor în industria de comunicaţii mobile, potrivit Bloomberg, potrivit Mediafax.

Ultima oară când Vodafone a decis să nu subvenţioneze o nouă versiune iPhone în condiţiile impuse de Apple, cumpărătorii s-au orientat către operatori care au oferit discount-uri, iar smartphone-ul a devenit unul dintre cele mai populare aparate din istorie.

Apple va prezenta miercuri o nouă versiune a iPhone, iar operatorii vor să evite greşeala făcută acum cinci ani.

Vodafone şi alte companii între care şi Telefonica au început în acest an să renunţe la subvenţionarea smartphone-urilor pe pieţe precum Spania şi Marea Britanie, dar ar putea fi nevoite să revină asupra deciziei.

Potrivit datelor Bloomberg, subvenţiile costă operatorii europeni 12%-14% din veniturile pe segmentul wireless.

"Subvenţiile nu sunt doar o practică veche, dar şi un mijloc cheie pentru adoptarea smartphone. Ne putem aştepta la o anumită creştere a subvenţiilor pentru un trimestru sau două", a declarat Vincent Brunet, director la Orange.

De la introducerea iPhone în 2007, operatorii europeni wireless au cheltuit miliarde de euro pentru facilitarea accesului cumpărătorilor la smartphone-uri, în cadrul eforturilor de a-i încuraja să navigheze pe Internet, să trimită mail-uri şi să vizioneze conţinut video de pe telefoane. Unii operatori wireless ar putea fi tentaţi să ofere aparate iPhone cumpărătorilor la preţuri reduse, pentru a câştiga cotă de piaţă, riscând să declanşeze un război al preţurilor în industria de comunicaţii mobile, potrivit Bloomberg, potrivit Mediafax.

Ultima oară când Vodafone a decis să nu subvenţioneze o nouă versiune iPhone în condiţiile impuse de Apple, cumpăr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 58 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 7 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 5 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum o ora
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°