Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dependenţa şi codependenţa

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 6 august 2008 ·

Unii ar spune că nu există om fără dependenţe. Cafeaua, fumatul, alcoolul, mâncarea în exces sau drogurile sunt vicii ale societăţii moderne. Stresul, problemele cotidiene sau un anumit moment traumatic reuşesc să imprime în evoluţia fiecărei persoane un obicei malefic, în general. Rare sunt influenţele pozitive care vin în urma unor experienţe negative. „Termenul de dependenţă se poate utiliza doar în momentul în care unul dintre obiceiuri capătă o frecvenţă exagerată, astfel că un pahar de vin o dată la câteva săptămâni nu este un exemplu concret de dependenţă, dar ţigările fumate zilnic sunt un caz clar”, explică psihologul braşovean Iuliana Gorea.

Tipuri de dependenţă

Dependenţa fizică se manifestă sub forma unor stări patologice care constau în necesitatea organică de a folosi alcoolul sau drogurile pentru a evita tulburările ce apar la încetarea utilizării. Nu apare la toate tipurile droguri, dar apare mai frecvent la alcool şi foarte repede la consumul de heroină şi morfină. „De asemenea, dependenţa fizică apare şi la cafea sau mâncare. Dependenţa psihică, de cealaltă parte, se manifestă prin modificări comportamentale şi o stare mentală particulară, însoţită de dorinţa psihică imperioasă de a consuma alcool sau de a-şi administra droguri periodic sau continuu pentru a obţine o stare de bine sau pentru a înlătura disconfortul psihic”, aminteşte psihologul. Această dependenţă apare la consumul tuturor tipurilor de droguri, inclusiv de alcool.

Efecte nocive

Şi mâncarea, cafeaua sau fumatul pot produce la fel de multe dezavantaje ca şi alcoolul sau drogurile. Din păcate, aceste dependenţe sunt mult mai uşor acceptate şi, ca urmare, sunt privite ca neimportante. Consecinţele lor sunt de multe ori nefaste, nefiind vizibile imediat. Tulburările nutriţionale şi de metabolism sunt cele mai dese consecinţe ale consumului exagerat

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 11 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°