Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE VIDEO Fimul scandalului de la Spitalul Judeţean Târgovişte unde un tânăr de 15 ani îşi face dreptate cu bâta

Publicat in Adevarul, duminică 24 iunie 2012 · ·

Scandalagiii de la Spitalul Judeţean din Târgovişte au fost reţinuţi şi sunt audiaţi în acest moment, după ce au agresat o asistentă şi au spart mai multe geamuri şi o uşă în cadrul instituţiei medicale.

UPDATE 17.05 Un băiat de 15 ani din oraşul dâmboviţean Găeşti, fost handbalist, identificat de poliţişti în urma vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere ale Spitalului Judeţean din Târgovişte ca fiind persoana ce a lovit cu bâta în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe este cercetat de poliţişti.

Potrivit anchetatorilor, băiatul va fi supus unui examen neuropsihiatric pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei, potrivit Mediafax.

Tânărul de 25 de ani şi doi prieteni ai săi, toţi din Târgovişte, vor fi prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti cu propunerea de reţinere pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore sub acuzaţiile de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere şi loviri şi alte violenţe.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dâmboviţa, dosarele scandalurilor de la discoteca din Dragodana şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte au fost conexate şi toate audierile se desfăşoară la sediul Poliţiei din oraşul Găeşti. Surse din rândul anchetatorilor au declarat că minorul de 15 ani, din Găeşti, văr cu tânărul de 17 ani, a recunoscut că a intrat cu bâta în unitatea medicală de la Târgovişte.

Şapte persoane suspectate că sunt implicate în scandalul de la discoteca din comuna dâmboviţeană Dragodana şi în cel de la Spitalul Judeţean din Târgovişte, în urma căruia o asistentă a fost agresată, iar mai multe geamuri şi o uşă au fost sparte, sunt audiate, duminică, de către poliţişti.

Mai multe persoane înarmate cu bâte şi răngi au intrat în Spitalul Judeţean Târgovişte pentru a se răzbuna pe un tânăr adus la spital pentru îngrijiri, după un scandal care a avut loc în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 4 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 6 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 11 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 11 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 5 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°