Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Geoana cere verificarea contractului prin care Midia Resources poate exploata zacaminte pe mare

Publicat in HotNews, miercuri 4 februarie 2009 ·

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat miercuri, la Cluj, ca Guvernul Romaniei are obligatia sa verifice neintarziart un contract de concesionare a drepturilor de exploatare a platoului continental, incheiat pe 12 noiembrie anul trecut informeaza NewsIn. Comisia de industrii din Camera Deputatilor organizeaza la ora 13:00 o conferinta de presa cu tema exploatarea resurselor din Marea Neagra. Comisia a cerut desecretizarea datelor privind concesiunile din Marea Neagra.

Presedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputatilor, Iulian Iancu, sustine ca Guvernul a aprobat in luna noiembrie doua acte aditionale secrete la Hotararea prin care compania Sterling, prin Midia Resources SRL, a primit drept de exploatare asupra a doua zacaminte de gaze libere, Doina si Ana, care in prezent sunt in curs de evaluare urmand sa se faca lucrarile de dezvoltare.

Potrivit directorului general adjunct din cadrul ANRM, Mihai German, Midia Resources ar urma sa devina al treilea mare producator de gaze din Romania, cu o productie de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, ceea ce ar insemna 10% din piata.

Presedintele PSD a mai spus ca acest contract nu se justifica, cu atat mai mult cu cat Curtea de la Haga nu se pronuntase inca in procesul cu Ucraina, insa s-a aratat convins ca, in curand, se va face lumina in acest caz.

In opinia liderului social-democrat, decizia de la Haga a modificat de facto granita Uniunii Europene si da posibilitatea Romaniei sa intre intr-o "faza de dezvoltare armonioasa a relatiilor bileterale cu Ucraina". Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat miercuri, la Cluj, ca Guvernul Romaniei are obligatia sa verifice neintarziart un contract de concesionare a drepturilor de exploatare a platoului continental, incheiat pe 12 noiembrie anul trecut informeaza NewsIn. Comisia de industrii din Camera Deputa

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 29 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 52 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 4 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°