Legislaţia privind persoanele cu handicap din România ar putea fi modificată la iniţiativa Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Parlamentului României, a declarat preşedintele acesteia, Mircea Man, după o şedinţă comună cu comisia similară dintr-un land german.
Preşedintele Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Parlamentului României, Mircea Man (PDL), a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că persoanele care au făcut atac cerebral nu sunt considerate cu handicap, ceea ce reprezintă o anomalie, iar legislaţia în domeniu ar putea fi modificată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"La comisia noastră, foarte multe petiţii sunt legate de persoanele cu handicap, pentru că, în acest moment, în legislaţia noastră nu sunt foarte bine stabilite criteriile (de încadrare - n.r.). Văzând situaţiile cu care se întâlnesc şi autorităţile judeţene, am venit cu un proiect de lege şi sperăm ca, în această toamnă, să completăm legislaţia şi să aducem şi modificările necesare. Sunt foarte multe situaţii. De exemplu, persoanele care au făcut atac cerebral nu sunt considerate persoane cu handicap, ci simpli bolnavi, ori un om care stă de doi-trei ani pe pat, eu cred că se încadrează într-un grad de handicap", a spus Mircea Man.
Deputatul PDL a făcut aceste afirmaţii după o şedinţă de lucru comună a Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Parlamentul României şi a Comisiei de Petiţii din Parlamentul Landului Mecklenburg-Vorpommern din Germania, de la Bistriţa, în urma căreia a ajuns la concluzia că problematica celor două comisii este asemănătoare.
"Cele mai multe întrebări pe care ni le adresează oamenii sunt legate de proprietate, de neaplicarea unor legi, de social şi foarte multe legate de nemulţumiri în justiţie. În ultima sesiune paralamentară am avut 315