Evz.ro a dat ocazia "mogulilor" să-i răspundă preşedintelui Traian Băsescu. După Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vîntu, astăzi vă prezentăm reacţia lui Dan Voiculescu la atacurile candidatului PD-L la preşedinţie, într-o declaraţie acordată în exclusivitate evz.ro. Sursa: Codruin Prisecaru Acuzat că în laboratoarele firmei sale, Grivco, s-ar fi pus la cale numirea lui Klaus Johannis ca premier şi încheierea alianţei PNL-PSD+PC, Dan Voiculescu a fost discret în privinţa acestei teme de campanie a candidatului PD-L la preşedinţie. Fondatorul Antenelor a declarat pentru evz.ro că ofensiva lui Băsescu la adresa sa "nu mai este o problemă politică, ci psihiatrică".
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut în nenumărate rânduri că nu îl numeşte prim-ministru pe primarul Sibiului, întrucât această nominalizare a fost, de fapt, făcută în birourile de la Grivco, firma lui Dan Voiculescu.
„Johannis nu ştie ce ştiam eu. Că Iliescu, Geoană, Voiculescu şi alţii s-au întâlnit la Grivco. El nu ştie unde i s-a hotărât soarta. La Grivco au stabilit cum va merge România în continuare. A fost aceeaşi echipă care a stabilit şi suspendarea preşedintelui. Cu domnul Năstase, cu domnul Geoană”, spunea Traian Băsescu încă din 16 octombrie, discurs pe care şi l-a menţinut şi în aceste zile, când a afirmat că "mogulii" sunt "ca rechinii, care se învârt în jurul datei de 6 decembrie". Dan Voiculescu a avut astăzi o replică, acordată în exclusivitate evz.ro. "Când cineva bate ţara în lung şi-n lat insultându-te zilnic, obsesiv, e clar că nu mai e o problemă politică, ci psihiatrică. Şi trebuie să fii oarecum generos cu cazurile de acest tip", a afirmat politicianul.
Fondatorul trustului Intact a mai spus că tema “mogulilor”, pe care a tratat-o întotdeauna într-un registru ironic, este "artificială şi marginală". "Atacurile domnului Traian Băsescu ţin l