Una dintre cele mai improbabile uniuni în lumea de azi, orchestra formată din tineri arabi şi israelieni West-Eastern Divan, împlineşte zece ani. Aniversarea de la Londra se întinde preţ de două seri şi trei concerte, la BBC Proms, cel mai mare festival de muzică clasică de pe mapamond.
Sediul Proms, Royal Albert Hall, dă în clocot: mii de spectatori, mii de aşteptări. Programul de sală e inventiv, substanţial, frumos făcut: bijuterie sincretică bună de citit, de privit, de mîngîiat. Combinaţia de urieşenie şi prietenoşenie marca Proms " în ethos, în decor, în concepţie, în mediatizare " e fără greş, te recucereşte şi te înduioşează ca îmbrăţişarea cuiva drag, an de an. Concertul acestei seri e o întoarcere simbolică la Weimar unde, sub semnul Divanului lui Goethe, Daniel Barenboim şi Edward Said au moşit orchestra şi au ţinut primele ei ateliere cu scîntei. Liszt, cu preludiile, în deschidere. Urmează Wagner şi Berlioz (Tristan und Isolde " Prelude und Liebestod şi Simphonie fantastique), compozitori pe care Liszt s-a luptat să-i impună în repertoriu la Weimar, unde a trăit şi a lucrat mai bine de un deceniu.
Magisterialul Barenboim extrage un sunet magistral din aceşti muzicieni adolescentini " lirism, substanţă, dozaj impecabil între claritate şi pathos. Minute în şir, publicul e un tsunami de aplauze şi ovaţii. Cu o fluturare fină din două degete numai, Barenboim potoleşte tumultul în două secunde şi explică tuturor că nu, de data asta nici nu va ţine un discurs politic, cum îi cam e obiceiul, şi nici orchestra nu va da curs cererilor de bis: instrumentiştii se pregătesc de alt concert. Într-o oră urmează într-adevăr tot aici un alt Prom, de noapte, în care o parte din Divan cîntă Mendelssohn şi Berg şi pentru care " răsfăţ? lăcomie? " am biletul în buzunar. Iar orice reflecţii politice despre conflictele din Orientul Mijlociu, violenţă, ostatici