Trei persoane sunt date dispărute, iar 18 sunt rănite, în urma exploziilor produse la un depozit de muniţii militare din centrul Bulgariei. Bilanţul oficial a fost anunţat de vicepremierul şi ministrul de interne, Ţvetan Ţvetanov. Sursa: Reuters
Aflat la faţa locului, el a mai spus că, deşi exploziile continuă, o maşină blindată a armatei va intra în zona incidentului pentru a căuta persoanele dispărute.
Şapte dintre cei 18 răniţi vor rămâne în spital, doi fiind în stare gravă. Restul au leziuni uşoare şi s-au întors deja acasă, relatează Agerpres.
Evacuarea a 600 de locuitori din sat
Autorităţile au trecut la evacuarea celor 600 de locuitori ai satului Gorno Alexandrovo, situat nu departe de depozit. Potrivit unui oficial local, o mare parte dintre locuitori au părăsit singuri localitatea, în timp ce restul de circa 100 au fost evacuaţi cu trei autocare ale primăriei. Oamenii sunt cazaţi la şcoala din satul vecin Blateţ.
Incendiul a izbucnit, ieri după-amiază, la un depozit de muniţii militare, situat lângă oraşului Sliven. Incendiul a provocat o explozie puternică care, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pâmântului de la Sofia, a fost resimţită ca un cutremur cu magnitudinea de 1,5 grade.
Din cauza incidentului, este închisă intersecţia între drumurile principale Sofia-Burgas şi Kotel-Omurtag. Accesul pe o rază de doi kilometri în jurul depozitului este blocat de poliţie. Ministrul Apărării, Aniu Anghelov, şi cel al Internelor, Ţvetan Ţvetanov, se află la locul incidentului.
Conform datelor oficiale, în Bulgaria există între 45 şi 50 mii de tone de armament din timpul Tratatului de la Varşovia. Potrivit unor foşti militari însă, cantitatea reală a armamentului vechi este de 3-4 ori mai mare. Ultimul incident similar a avut loc în anul 2008, când au explodat câteva depoz