Cine are rabdare sa se obisnuiasca in prima ora de film cu acest alt fel de a privi, in care esti fortat sa decriptezi informatia istorica si corespondentul emotional doar din semnele vizuale, va intilni in urmatoarele doua ore de film secvente absolut naucitoare de behaviorism comunist. Nu vreau sa stric surprizele; rabdarea, inclusiv pina la premiera ieseana din 27 noiembrie, merita toti banii. Intr-un clasament al celor mai reusite evenimente cinematografice ale anului, premiera de joi, 28 octombrie, ar fi prima mea nominalizare. La Sala Palatului din Bucuresti s-au vindut toate locurile. Aglomeratia semana cu cea de la concertele de la Festivalul Enescu sau cu cea de la o mare petrecere manelista; o comunitate cit toata Sala Palatului venise sa vada prima proiectie extra-festivaliera a unuia dintre cele mai asteptate filme ale anului. Autobiografia lui Nicolae Ceausescu e un documentar realizat exclusiv din imagini de arhiva. Andrei Ujica, regizor roman stabilit in Germania, investigheaza puterea arhivelor vizuale cu determinarea unui crez deontologic si artistic. Fata de Videogramele unei revolutii, in care decodarea a "ce s-a intimplat de fapt" era incercata in voce din off comentind diferitele imagini luate de camere oficiale si particulare (Ujica adunase cit mai multe filmari inclusiv din timpul ultimului miting convocat de Ceausescu), Autobiografia...nu mai contine nici un fel de indicatii non-vizuale. Selectind din aproximativ 1000 de ore de arhiva, regizorul construieste "documentarul" dupa toate regulile vizuale ale unui film de fictiune: numesc aici in primul rind decupajul (alternarea incadraturilor), folosit pentru a crea personaje, atmosfera si suspans. Adaugate sint anumite efecte de sunet, intr-o coloana sonora realizata anume pentru film, care insa nu acopera intreg materialul vizual. Exista cadre lasate fara sunet, in forma filmata atunci, pe 16 m