Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza a schimbat profilul angajatului: mai întâi pune pasiune, apoi cere salariu

Publicat in Adevarul, miercuri 30 martie 2011 ·

Studenţii îşi doresc să fie acceptaţi şi „crescuţi” în companii de top, indiferent de salariul pe care îl primesc. Un job legat de specializarea din facultate şi un mediu de lucru plăcut cântăresc, în ochii tinerilor, mai mult ca banii.

Îi cunosc personal pe reprezentanţii angajatorilor de top, îi conving că sunt pasionaţi de domeniul studiat în facultate pentru a fi acceptaţi în companii de profil, după care demonstrează, în stagii de practică sau pe posturi part-time, că merită să rămână acolo şi să avanseze. Scenariul prin care studenţii facultăţilor tehnice îşi propun să facă primii paşi spre piaţa muncii s-a maturizat, în ultimii ani, iar specialiştii în resurse umane spun că recesiunea i-a făcut pe tineri să conştientizeze importanţa găsirii unui job în strânsă legătură cu specializarea din facultate.

„Nu-i problemă salariul, ci să intri în companie. E nevoie să te ia de jos, să te formeze, iar apoi avansezi”, a spus Saşa Marinov, student la Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi, după ce şi-a depus al treilea CV la unul din angajatorii prezenţi la JobShop. „E important să ajungi faţă în faţă cu cei din companie, să stai de vorbă cu ei. Dacă îţi laşi CV-urile pe Internet, prea puţini te cheamă la interviu”, a spus Cătălin Guliman, student în an terminal.

Program flexibil

Pe acelaşi hol al Universităţii Politehnica din Timişoara, între aproape 30 de standuri de companii şi aproape 3.000 de studenţi, Alexandra Sustra şi-a depus şase CV-uri. Este studentă la Electronică şi Telecomunicaţii şi vrea să găsească un job part-time, care să-i permită să urmeze, în paralel, şi cursurile de master.

„Ceea ce mă interesează este ca jobul să înceapă după luna iunie, să fie un mediu de lucru plăcut şi să am un program flexibil”, a explicat Alexandra. Reprezentanţii angajatorilor spun că studenţii nu îi mai întreabă, ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 48 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Vrancea, duminică dimineaţa

Adevarul acum 43 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia

News.ro acum 39 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 55 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°