Mureşan a acuzat în termeni duri arbitrajul lui Augustus şi ameninţă cu dezvăluiri incendiare
Finalul meciului din Copou a aruncat din nou în aer fotbalul românesc, la doar 48 de ore după cele întîmplate la Rapid - Steaua. Şeful oaspeţilor, Iuliu Mureşan, a criticat în termeni extrem de duri prestaţia lui Augustus Constantin. "A fost hoţie, dar hoţie ca la drumul mare! O mare tîlhărie. Penalty inventat. Inadmisibil. Dacă o să mă retrag, o să spun lucruri interesante, dar foarte grave. Vă anunţ că miercuri, la , se va produce o nouă hoţie şi Steaua va primi 3-0 pe nedrept", a declarat Mureşan.
Andone a contestat şi el penalty-ul, însă nu a fost la fel de vehement. "Poli Iaşi a jucat mai bine decît noi, dar nu trebuia să primească un 11 metri gratuit. Nu avem nici o scuză că am pierdut. Din acest moment, campionatul se complică pentru noi. De ce nu mai sîntem cei din tur? Am acumulat mult stres şi din cauza Stelei, iar dacă se va ajunge să se decidă un campionat la masa verde, atunci e foarte grav", a spus antrenorul ardelenilor.
"Arbitrul s-a păcălit. Nu a fost penalty"
Ionuţ Lupescu
"Mă rugam ca CFR să iasă de pe teren"
Gigi Becali a comentat înfrîngerea liderului la puţine minute după terminarea jocului. "Mă rugam la Dumnezeu să iasă CFR de pe teren. Spuneam . Mi-ar fi convenit, însă nu şi-au dus planul la capăt", a declarat Becali la Fanatik Show.
Andone: "Să ieşim de pe teren!"
La doar cîteva minute după ce Poli Iaşi a marcat, Dani a făcut un fault la mijlocul terenului, Trică a protestat şi a încasat un cartonaş galben, devenind automat suspendat pentru meciul cu Dinamo. Andone a luat foc imediat şi i-a reproşat pe un ton violent "centralului", după care, alături de Trică, i-a îndemnat pe jucători să părăsească terenul. Situaţia a fost detensionată de ceilalţi oficiali ai liderului de pe banca d