Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălace a renunţat la 40% din contract pentru a juca la ACS Poli! "Cred că nu va fi apreciat gestul meu!"

Publicat in Pro Sport, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Silviu Bălace a renunţat la aproape jumătate din valoarea contractului său cu ACS Poli.

Aflat în conflict de la începutul sezonului cu conducerea clubului, Bălace a revenit la echipă sub comanda lui Aurel Şunda, iar astăzi cei doi au anunţat că jucătorul de bandă stângă a renunţat din proprie iniţiativă la 40% din contractul său, din dorinţa de a continua la clubul timişorean.

Şunda: "A dat dovadă de caracter!"

"Toţi băieţii au dat dovadă de caracter şi vreau să le mulţumesc. În special lui Silviu Bălace, care şi-a diminuat salariul cu 40%, numai ca să joace în continuare la noi.

A înţeles situaţia în care suntem şi îl apreciez pentru asta.

Salariile noastre sunt decente, dar al lui era ceva mai mare, pentru că era negociat de acum doi ani", a declarat Aurel Şunda.

Bălace: "Nu ştiu dacă gestul meu va fi apreciat!"

Situaţia a fost comentată şi de jucător, care a precizat că se simte încă afectat de situaţia creată în vară, când s-a dorit îndepărtarea sa de la echipă, dar a preferat această soluţie pentru a putea juca în continuare la ACS.

"Eu am fost cel care a decis diminuarea contractului, dar nu pot să uit lucrurile mai puţin plăcute din vară. (n.r. trimitere directă la Vali Velcea şi Călin Rosenblum, care l-au îndepărtat de la echipă după promovarea în Liga 1).

Mi-a fost dat să întâlnesc acum oameni cu coloană vertebrală. La contract nu mă putea obliga nimeni să renunţ, dar eu am spus că singurul lucru pe care mi l-am dorit a fost să joc cu această echipă în Liga 1. Nu ştiu dacă va fi apreciat gestul meu. Cred că nu va fi, pentru că peste tot unde am fost am lăsat de la mine şi nu am fost apreciat", a declarat Silviu Bălace.

Precauţi cu Astra

Vorbind despre meciul cu Astra, din etapa următoare, Aurel Şunda a lăsat să înţeleagă că preg

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 30 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 8 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°